Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 În noaptea de vineri, 14 iulie 2017, a fost înregistrată o sesizare telefonică la dispeceratul CAA  prin care se reclama un miros puternic neplăcut pe Str. Primăverii din municipiul Turda. În urma sesizării echipele de intervenție CAA s-au deplasat la fața locului și au constatat situația exprimată în sesizare. În vederea dispersării mirosului au fost efectuate manevre de ventilare a caminului de vizitare cât și de spălare a acestuia cu ajutorul vidanjei.

În continuare, echipele CAA au întreprins acțiuni în vederea identificării zonei de proveniență a substanțelor ce ar putea provoca mirosul neplăcut, fiind stabilit un perimetru a sursei acestora și anume fabricile din zona industrială, ulterior zona fiind redusă la doua puncte de monitorizare - doi agenți economici.

Luni, 17 iulie 2017, au fost efectuate verificări prin inspectarea caminelor de colectare ale agenților economici iar la unul dintre aceștia s-au constatat deversări de substanțe în sistemul de canalizare, în cămine fiind prezentă la suprafața apei menajere o peliculă de uleiuri însoțită de mirosul înțepător sesizat și de cetățeni.

Marți, 18 iulie 2017, au fost prelevate probe de ape uzate de agentul economic în cauză, acestea fiind trimise pentru analize de laborator. CAA a sesizat autoritățile, Poliția Locală și Garda de Mediu, în vederea luării măsurilor care se impun în astfel de cazuri.

CAA a acționat cu toate resursele pe care le are la dispoziție în vederea remedierii acestei situații astfel încât cauza disconfortului cetățenilor să fie identificată și eliminată în cel mai scurt timp posibil.

 

 

 

Serviciul Comunicare/PR