16
Ma, Apr
13 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Echipajele de intervenție ale ISU Cluj au desfășurat un număr de 123 de misiuni pe perioada sfărșitului de săptămână ce a trecut.
Astfel, pompierii au intervenit și în 19 de situații în domeniul situațiilor de urgență din care patru pentru singerea incendiilor, 1 incendiu de vegetaţie, 3 misiuni asistenţă persoane, 4 misiuni privind asigurarea măsurilor PSI la evenimente publice, 1 misiune de recunoaştere în teren, 1 misiune de salvare animale si 5 alte intervenţii.
De asemenea, pompierii au intervenit și în 104 de cazuri privind urgenţe medicale după cum urmează: patru intoxicaţii, patru afecţiuni cardiace, 25 traumatisme (nu din accidente), un stop cardio-respiratorii, 49 afecţiuni medicale generale, patru transporturi interclinice medicale, patru accidente rutiere (prim-ajutor), două persoane asistate, două alte intervenţii, patru deplasări fără intervenţii şi o alertă falsă.
Au fost desfășurate și cinci intervenții pentru descarcerare urmare a accidentelor rutiere.
***
Dintre intervențiile desfășurate amintim operațiunile de stingere a unui incendiu care a cuprins mai multe barăci improvizte de pe strada Cantonului, din municipiul Cluj-Napoca, anunțat vineri la ora 19.40. În acest incendiu au fost distruse circa 10 locuințe improvizate, împreună cu materialele depozitate în ele. Pentru stingere flăcărilor au fost dislocate cinci autospeciale pentru stingerea incendiilor, o ambulanță de prim-ajutor SMURD (trimisă preventiv) și alte două utilaje. Cele 32 de persoane ce locuiau în aceste locuințe s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de pompieri, operațiunile de stingere au durat patru ore și nu au fost înregistrate persoane rănie în acest inendiu.
De asemenea, un alt incendiu important a fost înregistrat, sâmbătă începând cu ora 11.00, unde a fost necesară intervenția a cinci autospeciale de stins incendii și trei utilaje pentru a stinge focarele întinse pe o suprafață de cca 500 de mp. Pompierii s-au retras după 8 ore de la izbucnirea incenidului.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh