16
Ma, Apr
13 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Zilele de 14, 15 și 16 decembrie 2017 sunt declarate zile de doliu național pe teritoriul României în memoria Majestății Sale Regele Mihai al României, șef al statului român între anii 1927-1930 și 1940-1947. Executivul a adoptat, în ședința de astăzi, o hotărâre în acest sens.

În zilele de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.

Totodată, posturile de radio și televiziune, instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.     

Decizia privind declararea celor trei zile de doliu național pe teritoriul României a fost luată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României de către autoritățile și instituțiile publice.

Slujba de înmormântare a Majestății Sale Regele Mihai va avea loc sâmbătă, 16 decembrie 2017, în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. 

 

Informații suplimentare:

Guvernul, împreună cu Casa Regală, organizează funeraliile naționale care vor avea loc în memoria Majestății Sale Regele Mihai. Reprezentanții instituțiilor guvernamentale implicate în organizarea ceremoniilor funerare sunt în legătură cu reprezentanții Casei Regale a României pentru stabilirea detaliilor, calendarului funeraliilor naționale, precum și implicarea fiecărei instituții guvernamentale. 

 

Contact:

Biroul de presă al Guvernului Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh