Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Să nu credeți că Moș Crăciun îi uită în vreun an pe cei care au ajuns la a doua tinerețe, membri ai Asociației Pensionarilor „Dr. I. Rațiu". Moșul a venit și de această dată cu daruri pentru membrii cu pensii mici, dar și pentru cei mai activi membri. Tuturor le-a adus câte un pachet cu alimente pentru sărbători.

„Ne-am preocupat ca și în acest an, când vin sărbătorile, membrilor asociației noastre să nu le lipsească nimic. Este vremea prăjiturilor, a bunătăților făcute în casă iar gospodinele noastre au, și în acest an, cu ce să le pregătească nepoților dulciurile preferate. Mulțumim conducerii Companiei de Apă Arieș, domnului director Bogdan Bobic, pentru că ne-a sprijinit în această acțiune”, ne-a declarat Emilia Szilagyi, președintele Asociației Pensionarilor „Dr. I. Rațiu” Turda.