17
Mie, Apr
12 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința opiniei publice faptul că lucrările de închidere și ecologizare a depozitului neconform de deșeuri din municipiul Turda au fost pe deplin finalizate.

Ne bucurăm că într-un interval optim, de cca. un an de zile, am reușit să închidem pe deplin această rampă neconformă și să igienizăm, în paralel, și zona adiacentă, extrem de afectată de deșeuri. Întregul amplasament se prezintă în acest moment foarte bine, atât vizual cât și funcțional, depozitul urmând să intre în perioada următoare în etapa de monitorizare și conservare”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

            Cu o valoare totală de 2.643.827,88 lei, lucrările de proiectare și execuție au fost executate în mai multe etape și au constat în realizarea sistemului de acoperire și impermeabilizare a depozitului prin amplasarea stratului suport de pământ în grosime de 50 cm, a stratului de acoperire de 100 de cm, respectiv montarea celor trei membrane din geocompozit drenant/bentonitic pentru drenarea biogazului și a apei pluviale, realizarea sistemului de colectare și evacuare a apelor de precipitații prin construirea unui canal perimetral, a unui bazin de confluență și a unui canal marginal la drumul de acces în depozit. De asemenea, lucrările de închidere au mai  presupus realizarea sistemelor de degazare a depozitului prin amplasarea a șapte puțuri corespunzătoare și a sistemului de monitorizare a nivelului apelor freatice prin forarea a 3 puțuri.

Întregul amplasament situat în municipiul Turda este în acest moment împrejmuit cu un gard metalic și o poartă de acces, zona fiind supravegheată în mod permanent de către personal de pază calificat.

 

Biroul de presă

14 mai 2018

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh