Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda cercetează un bărbat de 33 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, pentru conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 00.50, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda au depistat un bărbat de 33 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Alba Iulia, din aceeaşi localitate, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit că bărbatul avea o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la sediul unei unităţi medicale unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.