24
Sam, Aug
31 New Articles

Turda
Typography

ANUNT nr. 2535/04.02.2019caruta turda

 

Prin prezenta aducem la cunostinta publicului, in temeiul art. 7 , alin. 1 si alin. 2 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, faptul ca la nivelul municipiului Turda se afla in procedura de elaborare, proiectul de hotărâre normativ intitulat:

  • „proiect de hotarare nr. 71/04.02.2019 privind interzicerea accesului şi deplasării vehiculelor cu tracţiune animală precum şi a vehiculelor trase sau împinse cu mâna care circulă ilegal în Municipiul Turda”;

Textul integral al proiectului de hotarare insotit de raportul de specialitate si expunerea de motive poate fi accesat pe adresa oficiala primariaturda.ro la secţiunea Consiliul Local/proiecte de hotărâre supuse dezbaterii publice. O copie a documentelor părţi integrante din proiectul de hotărâre poate fi pusă la dispozitia celor interesaţi în baza unei solicitări în formă scrisă depusă la Secretariatul Consiliului local al municipiului Turda, situat în Turda, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 28, camera 50, in intervalul 04.02.2019 - 15.02.2019, de luni pana joi, intre orele 08.00-15.00 şi vineri între orele 08.00-12.30.

În contextul prevederilor art. 7, alin. 2 cei interesati pot formula în scris  propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ, ce vor fi depuse la sediul situat în Turda, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 28, camera 50, in atentia domnului Moldovan Valer, Director Executiv – Serviciul Public Poliţia Locală Turda, până în data de 15.02.2019 inclusiv.

În conformitate cu prevederile art. 7, alin. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectele de acte normative supuse dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

 

Prezentul anunţ a fost afişat la data de 04.02.2019.

 

Primar,

Cristian Octavian Matei

 

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind interzicerea accesului și deplasării vehiculelor cu tracțiune animală precum și a vehiculelor trase sau împinse cu mâna care circulă ilegal în municipul Turda

 

            Consiliul Local al municipiului Turda, întrunit în sedinţa ­­­­­__________________, din data de __________________,

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Turda, dl. Cristian Octavian Matei cu privire la interzicerea accesului și deplasării vehiculelor cu tracțiune animală precum și a vehiculelor trase sau împinse cu mâna care circulă ilegal în municipul Turda,

            În temeiul prevederilor

               art. 28 și 29 din Legea nr. 155/2010 a poliției locale, ale art. 1, art. 2 alin. 2 și art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor modificată și completată,

            art. 1 alin. 3 și 4 din H.G. nr. 1061 / 2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României,

            art. 14 alin. 1, art. 71 alin. 1 și 2, art. 96 al. 2 lit. c.), art. 102 alin. 1 pct. 16 și art. 128 al 1. lit. h.) din O.U.G. nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice republicată și actualizată respectiv H.G. nr. 1391/2006 actualizată,

            art. 44 din Constituția României, Decizia Curții Constituționale a României nr. 661 din 4 iulie 2007,

            art. 36 alin. 1 și ale art. 36 alin. 6 lit.a) pct. 7 și art. 45 al . 1 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată și actualizată,

 

            Analizând raportul de specialitate nr._______/_____2019 al Serviciului Public Poliția Locală Turda prin care se propune interzicerea accesului și deplasării vehiculelor cu tracțiune animală precum și a vehiculelor trase sau împinse cu mâna care circulă ilegal în municipiul Turda,

            Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local al Municipiului Turda nr. _________________________________________________________________,

 

HOTĂRĂȘTE:

            Art. 1 Se interzice accesul și deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală pe următoarele străzi ale municipiului Turda: strada Câmpiei, strada Calea Victoriei, strada Ștefan cel Mare, strada Libertății, Piața 1 Decembrie 1918, strada Gheorge Lazăr, strada Andrei Saguna, strada Axente Sever intersecție (sens giratoriu) cu strada Castanilor spre strada Avram Iancu,  strada Republicii, strada Avram Iancu, strada Andrei Mureșanu, strada Simion Barnutiu și strada Clujului, strada Piața Romană, strada Dr. I. Rațiu, strada G-ral Ion Dragalina, strada Basarabiei, strada Alba Iulia, strada Constructorilor.

            Art. 2 Se interzice accesul și deplasarea vehiculelor trase sau împinse cu mâna pe următoarele străzi: strada Câmpiei, strada Calea Victoriei, strada Ștefan cel Mare, strada Libertății, Piața 1 Decembrie 1918, strada Andrei Saguna, strada Gheorge Lazăr, strada Axente Sever intersecție (sens giratoriu) cu strada Castanilor spre strada Avram Iancu, strada Republicii, strada Avram Iancu, strada Andrei Mureșanu, strada Simion Barnutiu și strada Clujului, strada Piața Romană, strada Dr. I. Rațiu, strada G-ral Ion Dragalina, strada Basarabiei, strada Alba Iulia, strada Constructorilor.

            Art. 3 Se interzice descărcarea (deșertarea) din vehiculul cu tracțiune animală sau din vehiculele trase sau împinse cu mâna a gunoaielor menajere, molozului, materialelor de construcții, resturilor vegetale, etc. pe terenul public ce aparține domeniului public sau privat al municipiului Turda.

            Art. 4 Molozul și/sau deșeurile depozitate de către contravenientul surprins asupra faptului pe terenul public ce aparține domeniului public sau privat al municipiului Turda se va ridica de către acesta iar cel cu autor necunoscut de către SC Domeniul Public Turda SA.

            Art. 5 Animalele abandonate la care nu s-a putut stabili proprietarul sau detinatorul, de asemenea vor fi ridicate conform procedurii si depozitate la Asociatia de Ecarisaj Bogata.

 Art. 6 Este permis accesul pe raza administrativ - teritorială a municipiului Turda a vehiculelor cu tracțiune animală destinate manifestărilor cultural - artistice și alte asemenea, aprobate în prealabil de comisia pentru avizarea cererilor de organizare a adunărilor publice conform Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice cu modificările și completările ulterioare.

            Art. 7 Prin prezenta hotărâre se reglementează procedura de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor cu tracțiune animală și a celor trase sau împinse cu mâna conform anexei 1, a animalelor abandonate si la care nu s-a putut stabili proprietarul sau detinatorul.

            Art. 8 Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri constituie contravenție și se sancționează după cum urmează:

a.) amendă contravențională cuprinsă între 500 - 1000 lei pentru fapta prevăzută la art. 1 și 2.

b.) amendă contravențională cuprinsă între 1000 - 1500 lei pentru fapta prevăzută la art. 3.

c.) în cazul săvârșirii contravenției prevăzute la art. 1, 2 și 3 pe lângă sancțiunea principală se dispune și măsura tehnico - administrativă de ridicare a vehiculului folosit la săvârșirea faptei.

d.) vehiculul cu tracțiune animală precum și cele trase sau împinse cu mâna pentru care s-a dispus măsura tehnico - administrativă de ridicare(indisponibilizare temporară) vor fi transportate de platforma aparținând SC Domeniul Public Turda SA, la sediul de pe strada Petru Maior nr. 4, Turda, jud. Cluj.

e.) vehiculele folosite la săvârșirea contravențiilor prev. la art. 1, 2, și 3 pentru care s-a dispus măsura tehnico - administrativă de ridicare a vehiculului pot fi recuperate de către proprietar în termen de 15 zile lucrătoare de la data aplicării sancțiunii, după ce se face dovada proprietății lor, a achitării amenzii contravenționale aplicate conform art. 7 lit. b.) din prezenta hotărâre precum și a cheltuielilor de transport, depozitare iar acolo unde este cazul dovada achitării contravalorii serviciilor de ridicare a molozului / deșeurilor / etc..

f.) vehiculele pentru care s-a dispus măsura tehnico - administrativă de ridicare a vehiculului potrivit art. 7 lit c. ) și care nu au fost revendicate în termen de 15 zile lucrătoare se valorifică în condițiile prevăzute de O.G. nr. 14/2007 cu modificările și completările ulterioare, pentru reglementare modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului. În cazul în care aceste mijloace nu pot fi valorificate se va proceda la distrugerea lor.

g.) În cazul în care proprietarul refuză să își ia bunurile personale din vehiculele cu tracțiune animală sau a celor trase sau împinse cu mâna se va întocmi un proces - verbal de inventariere a acestora care vor fi lăsate în grija SC Domeniul Public Turda SA la sediul acesteia și recuperate după achitarea amenzii și a tuturor taxelor stabilite prin prezenta hotărâre.

SC Domeniul Public Turda SA nu răspunde de bunurile perisabile ale proprietarului.

h.) În cazul în care proprietarul refuză să plece cu calul (sau animalul trăgător) de la locul săvârșirii contravenției animalul va fi ridicat și transportat de către Serviciul Public Parc Zoologic și de Agrement Turda în locația amenajată în incinta Asociației Centrului de Ecarisaj Turda, precum si animalele abandonate la care nu s-a putut stabili proprietarul sau detinatorul.

Dacă în termen de 15 zile lucrătoare calul sau animalul tragator, precum si alte animale abandonate la care nu s-a putut stabili proprietarul sau detinatorul nu sunt revendicate, se consideră abandonate și intră în posesia Asociației de Ecarisaj Turda care le poate păstra sau valorifica..

i.) Recuperarea de către proprietar a calului sau animalului trăgător precum și a altor animale abandonate la care nu s-a putut stabili proprietarul sau detinațorul, se face în interiorul termenului amintit numai după ce acesta face dovada achitării sancțiunii contravenționale și a serviciilor de ridicare, transport și îngrijire a animalului.

            Art. 9 Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către primar și împuterniciții acestuia - polițiști locali din cadrul Poliției Locale Turda.

            Art. 10 Prezenta hotărâre se completează cu prevederile O.G. nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravențiilor modificată și completată precum și cu prevederile din Legea nr. 203/2018. În termen de 15 zile contraveninetul poate achita jumătate din minimul amenzii conform legii.

            Art. 11 Aprobă tariful de ridicare și transport ce va fi practicat de către SC Domeniul Public Turda SA în cuantum de 150 lei / atelaj, remorcă, cărucior.

            Art. 12 Aprobă tariful de depozitare ce va fi aplicat de către SC Domeniul Public Turda SA Turda în cuantum de 10 lei / zi.

            Art. 13 Aprobă tariful de ridicare și transport pentru caii abandonați ce va fi practicat în cuantum de 150 lei și alte cheltuieli apărute cu tranchilizarea și sedarea calului atunci când va fi cazul, iar suma pentru aceste activități va fi stabilită de către Serviciul Public Parc Zoologic și de Agrement Turda.

            Art. 14 Aprobă tariful de cazare, "hrană, apă și întreținere" pentru caii abandonați ce va fi aplicat de către Asociația Centru de Ecarisaj Turda în cuantum de 40 lei / zi.

            Art. 15 Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se va încheia un ACT ADIȚIONAL la contractul cu Asociația Centru de Ecarisaj Turda, contract ce are drept obiect capturarea câinilor fără stăpân, iar actul adițional va cuprinde și alte animale.

            Art. 16 SC Domeniul Public Turda SA, Serviciul Public Parc Zoologic și de Agrement Turda și Asociația Centrul de Ecarisaj Turda vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 17  Traseele recomandate pentru vehiculele cu tracțiune animală, precum și cele trase sau împinse cu mâna sunt prevăzute în Anexa 2.

Art. 18 Anexa 1 și Anexa 2 fac parte integrantă din prezenta Hotărâre.

            Art. 19 Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare de la data __________________ și se comunică Serviciului Administrație Publică Locală, secretariatului Consiliului Local al municipiului Turda și Serviciului Public Poliția Locală Turda care vor duce la îndeplinire publică prevederile prezentei hotărâri.

            PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                                       CONTRASEMNEAZĂ

                                                                                              Secretarul municipiului Turda

  1. PAULA PETIȚIA MIC

            VOTURI: pentru

                             împotriva

                             abțineri

            Numărul total al consilierilor în funcție este de___

            Numărul consilierilor participanți la vot este de___.

ROMÂNIA

            JUDEȚUL CLUJ

            MUNICIPIUL TURDA

            PRIMAR

 

 

EXPUNERE DE MOTIVE

PRIVIND INTERZICEREA ACCESULUI ȘI DEPLASĂRII CĂRUȚELOR PRECUM ȘI A VEHICULEOR TRASE / ÎMPINSE CU MÂNA CARE CIRCULĂ ILEGAL ÎN MUNICIPIUL TURDA

 

            Având în vedere că municipiul Turda este un oraș turistic al României, un oraș a cărei activitate economică se bazează în principal pe industrie și servicii, fiind într-o continuă dezvoltare și modernizare, considerăm ca oportună respectarea prevederilor art. 71 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și a H.G. nr. 1061 / 2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

            Argumentăm acest punct de vedere pe următoarele considerente:

- municipiul Turda nu are activitate economică cu pondere în agricultură, producătorii particulari care își desfac produsele agricole în piețele autorizate se deplasează în marea lor majoritate cu mijloace auto,

- prin dejecțiile animalelor, vehiculele cu tracțiune animală murdăresc străzile, poluează mediul, îngreunează circulația rutieră și pietonală și lasă un aspect neplăcut pe străzile unde se deplasează,

- prin intermediul vehiculelor cu tracțiune animală cât și a celor trase sau împinse cu mâna se încarcă și se transportă deșeuri provenite de la animalele crescute în gospodării, deșeuri rezultate din activități de construcții, resturi vegetale, gunoi menajer, etc. de la diferiți cetățeni de pe raza municipiului Turda, inclusiv în zona centrală, și care sunt abandonate pe domeniul public din municipiul Turda,

-  arterele de circulație existente sunt deja aglomerate iar circulația vehiculelor cu tracțiune animală sau a celor trase sau împinse cu mâna nu fac decât să îngreuneze traficul.

            Având în vedere argumentele de mai sus considerăm ca fiind oportună interzicerea accesului și a deplasării vehiculelor cu tractiune animală precum și a celor trase sau împinse cu mâna pe raza municipiului Turda respectiv pe străzile amintite în Hotărârea Consiliului Local.

            Un prim pas în realizarea celor prezentate îl reprezintă aprobarea unei Hotărâri de către Consiliul Local care să cuprindă prevederile explicite și neechivoce și care să sancționeze atât persoanele care circulă cu vehiculele cu tracțiune animală precum și cele trase sau împinse cu mâna și a celor care descarcă gunoi menajer, moloz, materiale de construcții, resturilor vegetale, etc. pe terenul public ce aparține domeniului public sau privat al municipiului Turda care nu respectă măsurile aprobate de administrația publică locală.

            Introducerea unei astfel de prevederi legale cu aplicabilitate locală ar avea drept consecință îmbunătățirea imaginii orașului Turda, contribuind și la conservarea și protecția mediului înconjurător așa cum îi stă bine unui oraș turistic.

            Față de cele expuse mai sus supunem spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Turda proiectul de hotărâre privind interzicerea accesului și deplasării vehiculelor cu tracțiune animală precum și a vehiculelor trase sau împinse cu mâna care circulă ilegal în municipiul Turda, respectiv pe străzile din zona centrală și străzile adiacente acestei zone după cum urmează: strada Câmpiei, strada Calea Victoriei, strada Ștefan cel Mare, strada Libertății, Piața 1 Decembrie 1918, strada Gheorge Lazăr, strada Andrei Saguna, strada Axente Sever intersecție (sens giratoriu) cu strada Castanilor spre strada Avram Iancu, strada Republicii, strada Avram Iancu, strada Andrei Mureșanu, strada Simion Barnutiu și strada Clujului, strada Piața Romană, strada Dr. I. Rațiu, strada G-ral Ion Dragalina, strada Basarabiei, strada Alba Iulia, strada Constructorilor.

 

 

 

 

Primarul Municipiului Turda,

Cristian Octavian Matei

 

 

 

 

 

 

 

 

ROMÂNIA

            JUDEȚUL CLUJ

            MUNICIPIUL TURDA

            SERVICIUL PUBLIC POLIȚIA LOCALĂ            

            NR.__________/_____2019                                                
                                                                                                         

           

RAPORT DE SPECIALITATE

privind interzicerea accesului și deplasării căruțelor și vehiculelor trase sau împinse cu mâna care circulă ilegal în municipiul Turda

 

            Proiectul de Hotărâre supus dezbaterii Consiliului Local al Municipiului Turda privește interzicerea accesului și deplasării căruțelor și vehiculelor trase sau împinse cu mâna care circulă ilegal în municipiul Turda.

            Având în vedere faptul că municipiul Turda este unul din orașele turistice aflate într-o permanentă dezvoltare apreciem oportună interzicerea trecerii vehiculelor cu tracțiune animală precum și a celor trase sau împinse cu mâna pe raza teritorială a municipiului Turda, cu precădere în zona centrală a orașului, îndeosebi pe străzile expuse în hotărârea Consiliului Local  Turda.

            Pentru stabilirea cadrului de aplicare și sancționare a contravențiilor din acest domeniu (interzicerea accesului vehiculelor cu tracțiune animală, a celor trase sau împinse cu mâna în municipiul Turda) argumentăm punctul de vedere în conformitate cu:

            - prevederile art. 71 al. 1 din O.U.G. nr. 195 / 2002 privind circulația pe drumurile publice,

            - prevederile art. 1 al. 3 și 4 H.G. nr. 1061 / 2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României precum și a

            - prevederilor din HCL nr. 212/2005 modificată privind buna gospodărire a municipiului Turda,

            - O.U.G. nr.  195 / 2005 privind protecția mediului,

            - Legea nr. 215 /2001 privind administrația publică locală.

 

            Așadar, considerăm oportună interzicerea accesului și deplasării căruțelor și vehiculelor trase sau împinse cu mâna care circulă ilegal în municipiul Turda, pe strada Câmpiei, strada Calea Victoriei, strada Ștefan cel Mare, strada Libertății, Piața 1 Decembrie 1918, strada Andrei Saguna, strada Gheorge Lazăr, strada Axente Sever intersecție (sens giratoriu) cu strada Castanilor spre strada Avram Iancu, strada Republicii, strada Avram Iancu, strada Andrei Mureșanu, strada Simion Barnutiu și strada Clujului, strada Piața Romană, strada Dr. I. Rațiu, strada G-ral Ion Dragalina, strada Basarabiei, strada Alba Iulia, strada Constructorilor.

            Introducerea unei astfel de prevederi legale cu aplicabilitate pe plan local ar avea drept consecință îmbunătățirea imaginii orașului Turda contribuind la conservarea și protecția mediului înconjurător.

            În temeiul prevederilor art. 36 alin. 1, art. 36 alin. 2 lit. a) și c.) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală supunem spre dezbatere și adoptare Proiectul de Hotărâre privind interzicerea accesului și deplasării vehiculelor cu tracțiune animală precum și a vehiculelor trase sau împinse cu mâna care circulă ilegal în municipul Turda.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

MOLDOVAN VALER

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL TURDA

 

ANEXA 1

PROCEDURA DE RIDICARE, TRANSPORT ȘI DEPOZITARE A VEHICULELOR CU TRACȚIUNE ANIMALĂ ȘI A CELOR TRASE SAU ÎMPINSE CU MÂNA

 

 

Art. 1 Prezenta procedură prevede ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor cu tracțiune animală, a celor trase sau împinse cu mâna care circulă neregulamentar în municipiul Turda.

Art. 2(1) Pe lângă sancțiunea contravențională aplicată pentru vehiculele cu tracțiune animală/ a celor trase sau împinse cu mâna identificate de către polițiști circulând neregulamentar în municipiul Turda, se poate dispune ridicarea căruței cât și a calului dacă proprietarul refuză să îl ia de la fața locului.

            (2) După identificarea și oprirea vehicului cu tracțiune animală sau a vehiculului tras sau împins cu mâna, polițistul solicită sprijinul SC Domeniul Public Turda SA în vederea ridicării, transportării și depozitării vehiculelor în locul stabilit prin hotărâre.

            (3) În cazul în care proprietarul vehiculului cu tracțiune animală abandonează calul sau animalul trăgător la locul faptei, lucrătorii Serviciului Public Parc Zoologic și de Agrement Turda vor proceda la preluarea și transportul calului sau animalului tragator până la Asociația Centrul de Ecarisaj Turda unde va fi predat spre cazare și va rămâne până la revendicarea de către proprietar.

            (4) Dacă în termen de 15 zile lucrătoare proprietarul nu revendică calul sau animalul tragator acesta rămâne în proprietatea Asociației Centrul de Ecarisaj Turda care îl poate păstra sau valorifica.

Art. 3 Prevederile prezentei proceduri se vor aplica conform legii prin:

a.) SC Domeniul Public Turda SA care va asigura:

- operațiunile tehnice de ridicare și transport a vehiculelor cu tracțiune animală precum și a celor transe sau împinse cu mâna găsite circulând neregulamentar în municipiul Turda precum și încasarea taxelor aferente acestor operațiuni;

- un spațiu de depozitare pentru vehiculele cu tracțiune animală sau a vehiculelor trase sau  împinse cu mâna ridicate ca urmare a circulației neregulamentare pe raza municipiului Turda și a celor surprinse că au descărcat molozul, gunoaielor menajere, materialelor de construcții, resturilor vegetale, pe terenul public ce aparține domeniului public sau privat al municipiului Turda.

b.) Serviciul Public Parc Zoologic și de Agrement Turda care asigură ridicarea și transportul calului / animalului până la Asociația Centrul de Ecarisaj Turda și care va percepe taxa prevăzută în hotărârea Consiliului Local Turda.

c.) Asociația Centrul de Ecarisaj Turda care asigură cazarea calului sau animalului trăgător și care va percepe o taxă privind contravaloarea cazării, conform hotărârii Consiliului Local Turda(40 ron / zi).

d.) De asemenea și animalele abandonate pe terenul public sau privat al municipiului Turda vor fi ridicate conform procedurii amintite mai sus și restituite după ce proprietarul sau deținătorul face dovada achitării sancțiunii contravenționale și a contravalorii cazării animalelor.

e.) Serviciul Public Poliția Locală Turda prin intermediul polițiștilor locali care vor efectua controale în trafic și care vor aplica sancțiuni contravenționale, colaborând cu celelalte părți implicare și enunțate în hotărâre.

 

Serviciul Public Poliția Locală Turda -

Director Executiv Moldovan Valer______________

 

Serviciul Public Parc Zoologic și de Agrement Turda -

Coordonator Lajos Csaba Mate   ______________

 

SC Domeniul Public Turda SA -

Director general  Balahura Gheorghe ______________

 

Asociația Centrul de Ecarisaj Turda -

medic veterinar Ciobanu Nicolae______________

 

 

 

 

 

 

 

ANEXA 2

VARIANTE RECOMANDATE CĂRUȚAȘILOR PENTRU DEPLASARE

 

 

  1. Dinspre Câmpia Turzii și dinspre Poiana - > pe dig Aries- > Aleea Plopilor - > Pod Arieș - > Petru Maior - > Sirenei - > N. Vlăduțiu - > Mărului - > Castanilor - > Intrarea Bazinului- > Viilor - > Barbu Lăutaru - > Salinelor - > Târg(Al. I. Cuza)

 

  1. Dinspre Cartierul Poiana- > Margaretelor - prin spatele Stadionului - > dig - > pod peste Arieș situat în intersecția Plopilor cu Constructorilor - > Petru Maior - > Sirenei - > > N. Vlăduțiu - > Mărului - > Castanilor - > Intrarea Bazinului- > Viilor - > Barbu Lăutaru - > Salinelor - > Târg(Al. I. Cuza)

 

  1. Dinspre Comuna Săndulești - > Ghe. Barițiu până la intersecție cu Ion Corvin - > Ion Corvin - Cucului - > Hotarului – > traversare Clujului -> A.I. Cuza

 

  1. Dinspre strada Săndulești - > Ana Ipătescu - > Traian - > Crișan - > Brâncoveanu- > Barițiu - > Ion Corvin - > Cucului - > Hotarului – > traversare Clujului - > A. I. Cuza

 

  1. Din 22 Decembrie - > Fabricii – > traversare Calea Victoriei - > Rapsodiei - > Trandafirilor - > Aviatorilor - > Aleea Plopilor - >Pod Arieș - >Petru Maior - > N. Vlăduțiu - > Mărului - > Castanilor - > Barbu Lăutaru - > Salinelor - > Târg

 

  1. Dinspre Mihai Viteazu - > Intrarea Armatei - > Bogata - > Trascăului - > Fabricii - >Rapsodiei Aviatorilor - > Plopilor - > Pod Arieș - > Petru Maior - > Sirenei - > N. Vlăduțiu - > Mărului - > Castanilor - > Intrarea Bazinului- > Viilor - > Barbu Lăutaru - > Salinelor - > Târg(Al. I. Cuza)

 

  1. Dinspre Comuna Călărași, strada Bogata - > Trascăului - > Fabricii – > traversare Calea Victoriei - >Rapsodiei - > Trandafirilor- > Aviatorilor - > Plopilor - > Pod Arieș - > Petru Maior - > N. Vlăduțiu - > Mărului - > Castanilor - > Intrarea - > Viilor - >Barbu Lăutaru - > Salinelor - > Târg

 

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh