19
Vi, Apr
20 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Poliția Locală Turda în îndeplinirea misiunilor ce-i sunt încredințate urmărește permanent să efectueze un serviciu polițienesc de calitate în interesul apărării valorilor sociale din cadrul comunității turdene printr-opolitia locala turda pregătire teoretică de specialitate, ședințe de tragere cu armament letal dar și o pregătire fizico-tactică și tehnici de autoapărare;

politia localaÎn acest sens polițiștii locali, data de 24 septembrie 2019 au participat pe Stadionul Municipal Turda la pregătire fizico-tactică demonstrativă și tehnici de autoapărare în scopul însușirii practice a unor tehnici și tactici de intervenție profesională și autoapărare.

În cadrul pregătirii prin efectuarea execuțiilor practice sub îndrumarea profesorului de specialitate s-au exemplificat diverse cazuri prin care s-a demonstrat și exemplificat că folosirea forţei depinde de adversar şi de violenţa acestuia, că aceasta trebuie să constituie o formă de apărare (a sa, a altuia, sau a societăţii) dar și să permită aplicarea unor măsuri preventive, coercitive sau excepţionale.

Competenţele dobândite au vizat executarea măsurilor cu caracter preventiv, utilizarea tehnicilor şi procedeelor de dominare cu şi fără armă a adversarului și aplicarea tehnicilor şi tacticilor de intervenţie profesională.

Poliția Locala Turda dorește să fie aproape de comunitate implicată în realizarea și asigurarea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea şi combaterea criminalităţii.

Cu stimă,

DIRECTOR EXECUTIV,

Moldovan  Valer

CONTACT:

Poliția Locală Turda

Tel: 0264/317303 și 0731300903

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh