Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Un control al Protecției Consumatorului Cluj a efectuat o acțiune de verificare a respectării regulilor de igienă de către cei care vând mâncare, în urma mai multor sesizări ale clienților mall-ului VIVO din Cluj-Napoca.vivo mall

Comisarul şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, Mircea Radu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că restaurantele rămân închise până la remedierea situaţiei.

„În urma unui control s-au închis miercuri seara circa 20 de restaurante din zona food-court (...) şi s-a aplicat operatorului o amendă de 30.000 de lei după ce în zonă au fost descoperite colonii de gândaci negri şi roşii. Poate au migrat gândacii din zonele unde se fac lucrări de modernizare”, a spus Radu, citat de MEDIAFAX.

Întreaga zonă a intrat într-o acțiune concertată de dezinsecție care trebuie să se repete la câteva zile distanță, iar cei care produc mâncare trebuie să-și reamenajeze bucătăriile conform cerințelor celor de la Protecția Consumatorului.

Până atunci, toate punctele de alimentație publică din Food Court-ul de la Vivo Mall rămân închise, termenul exact nefiind, deocamdată, precizat.


This photo of Food Republic Foodcourt is courtesy of TripAdvisor