Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de  inculpatadna

 

POSTOLACHE ELENA, la data faptei medic primar șef Laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

 

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 29 august 2014-19 iunie 2015, în contextul derulării unor contracte încheiate între Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” și o societate comercială, inculpata Postolache Elena, în calitatea menționată mai sus,  ar fi primit în trei tranșe, de la reprezentanții firmei respective, suma totală de 102.200 lei.

Banii respectivi, ce ar fi reprezentat 3,5% din valoarea fără TVA a facturilor emise de societatea respectivă și achitate de către Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, ar fi fost primiți de inculpată în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, și anume întocmirea unor referate de necesitate pentru achiziția de produse necesare Laboratorului de analize medicale.

Inculpatei Postolache Elena i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

                      BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE