19
Vi, Apr
20 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Conducerea Spitalului municipal Turda anunțase încă de aseară declarații publice online pe pagina Spitalului municipal Turda la ora 10.  Redăm mai jos, integral, declarațiile făcute, pentru informarea cu exactitate a cetățenilor turdeni și nu numai.coronavirus spital turda

 

Managerul Spitalului mun. Turda, dr. Ovidiu Stănilă:

 

„Dragi turdeni, am ales să ieșim azi în întâmpinarea dvs. împreună cu dl director medical, dr. Andrașoni și cu dl. Medic șef CPU, dr. Bogdan, tocmai pentru a discuta despre ceea ce se întâmplă în momentul de față în sistemul medical românesc și în speță la Turda, pentru că asta ne interesează în primul rând.

Din păcate, ceea ce se întâmplă la nivel național și internațional cu această infecție, a atacat și urbea noastră în sensul că a fost confirmat primul caz infectat cu Covid-19 în spitalul nostru. În momentul de fata pacientul este internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, conform protocolului, pe care l-am urmat întocmai. Menționez faptul ca pacientul, în vârstă de 45 de ani, s-a internat luni, 16 martie, cu simptomatologie de tip respirator, așa cum prevăd protocoalele la Compartimentul de Boli Infecțioase, într-o clădire separată față de corpul central al spitalului. Acolo a rămas aproximativ 5-6 zile, cu o evoluție oscilantă. Noi am încercat și am luat legătura cu DSP Cluj și cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase pentru a fi testat, existând, la un moment dat, suspiciunea de infecție cu Covid-19. Am fost refuzați pentru că pacientul nu se înscria, în momentul respectiv, în definiția de caz. Până la urmă, schimbându-se anumite etape care ne-au venit din partea Ministerului Sănătății, s-a reușit testarea și, din păcate s-a confirmat infectarea cu Covid-19.

Ce s-a întâmplat mai apoi?  S-au luat toate măsurile care se impuneau din punct de vedere al acestui caz. Și anume, cu sprijinul și implicarea directă a DSP Cluj, a avut loc o anchetă epidemiologică a contacților cu acest caz, în urma căreia s-au impus niște măsuri pe care noi le-am respectat. Și anume  s-a închis Compartimentul de Boli Infecțioase, unde se va practica o dezinfecție de tip terminal, personalul medical se află în momentul de față în autoizolare la domiciliu, inclusiv o parte din personalul CPU cu care a venit în contact, de asemenea, izolat la domiciliu și cu o foarte mică parte a Compartimentului de Radiologie, izolat la domiciliu. În rest, pacientul stând aproape exclusiv într-o clădire separată și anume Compartimentul de Boli Infecțioase.

Pentru toate aceste persoane, în cursul zilei de ieri s-a efectuat o testare pentru a vedea dacă sunt și ele afectate, de către DSP dar încă nu avem rezultatele. Menționez ca este o situație cu care, cu siguranță, ne vom mai întâlni. Noi încercăm să luăm toate măsurile necesare pentru protecția personalului medical și a pacienților, bineînțeles, dar, din păcate, s-a ajuns și în România la un grad, mic, de transmisie intracomunitară, în așa fel încât  este, uneori, destul de dificil de a depista din timp un astfel de pacient.

Vedeți cazurile anumitor spitale din România, care au fost afectate din acest punct de vedere, din păcate, unele dintre ele, chiar închis,  Suceava și Arad, dacă bine știu eu. Cel puțin deocamdată, nu se pune problema de așa ceva la Turda și încercăm să ne desfășurăm activitatea cât mai aproape de normal.

În urma indicațiilor primite de la Ministerul Sănătății, externăm în momentul de față aproape toți pacienții care există în spital, pentru a proteja, pe de o parte, personalul medical și pacienții, iar pe de altă parte, pentru a ne pregăti pentru ceea ce v-a urma.

Ca și la  marea majoritate a spitalelor din România, problema cea mai mare o reprezintă materialele de protecție care sunt în cantitate total insuficientă. Și aici, spitalul din Turda nu face notă discordantă. La anumite categorii de materiale de protecție, gen măști simple, din acestea cum purtăm noi, stăm foarte bine, și la alte câteva categorii, dar la foarte multe categorii, și anume la categoria cea mai importantă, materiale care privesc expres protecția anti-Covid, nu avem cantități suficiente, care să ne asigure pe un timp îndelungat, protecția personalului spitalului. Din păcate aceasta este situația la nivel național și chiar internațional. Foarte multe țări și-au blocat exportul de astfel de materiale de protecție în ideea de a le ține pentru uzul propriu, dar serviciul nostru de achiziții dă o luptă continuă, în fiecare zi, în ideea de a mai aduce, cât de cât, protecția necesară pentru cazuistica ce ni se va adresa.

Vreau sa liniștesc turdenii dar astfel de cazuri se vor mai repeta, suntem pe o curba ascendentă din punct de vedere al evoluției epidemiei și, repet, astfel de cazuri vor fi din ce în ce mai frecvente. De aceea, este important  să nu intrăm în panică. Din punctul meu de vedere,  îi asigurăm pe turdeni că în măsura în care putem și avem și materiale de protecție, atât cât le avem, o să facem tot ce e necesar pentru a se îndeplini niște standarde din punct de vedere al actului medical.”

 

Directorul medical al Spitalului Mun. Turda, dr. Victor Andrașoni

 

„Cel mai important este a se păstra vigilența permanent și folosirea cu discernământ și consecvență a măsurilor și materialelor de protecție. Cred că, fiind o echipă, ne vom strădui să facem față”.

 

Medic Șef CPU, dr. Gheorghe Bogdan

„Susțin afirmația că ne confruntăm cu o situație care era de era de așteptat, se întâmplă la nivel mondial. Această creștere a cazurilor, această confruntare cu tot felul de provocări și de dificultăți există nu doar la noi în oraș, nu doar la noi în țară sau Europa, ci în întreaga lume. Statele se confrunta cu probleme, nu pot să facă perfect tot ceea ce este de făcut. Dacă, teoretic,  un sistem medical ar putea să facă perfect izolarea și să facă perfect îngrijirea pacientului, nu ar mai exista nicio transmitere inter-umană. Este un deziderat pe care nu-l putem atinge, la momentul de față, în lume. Transmiterea are loc din cauza micilor imperfecțiuni care ne fac oameni pe toți locuitorii pământului. Dar, repet, este o situație care a fost prevăzută, pentru care am fost pregătiți, pe care o anticipăm, o știm și, din moment ce  o știm este mai ușor de manageriat.

Ne așteptăm în mod evident la o creștere a numărului de cazuri, acest lucru se spune peste tot și, în mod evident, nu va ocoli orașul Turda. Trebuie să fim conștient că, gândindu-ne la prietenii noștri, numărându-i pe degete, trebuie să fim conștienți că, la un moment dat,  cel puțin unul dintre ei va contacta această infecție. Totul este ca lucrurile să meargă cât de bine înspre însănătoșirea pacienților. Ca sa obținem acest lucru avem nevoie de suportul dvs., avem nevoie  să urmați acele sfaturi care se dau în permanență la TV, avem nevoie să ne susțineți, să ne înțelegeți și să ne credeți pe cuvânt că ne străduim 24 de ore din 24 sa ne facem treaba de medici în mod profesionist. Eu, personal sunt de peste 24 de ore aici și am căutat să îmbunătățesc tot ce se poate îmbunătăți acum în urgență. Așteptăm din partea dvs. să fiți responsabili, ne ajutați, să credeți în noi, să aveți grijă de noi. Să nu supraaglomerați urgența, așteptăm să sa faceți ceea ce sunteți sfătuiți să faceți, să așteptați acasă, să nu ieșiți pe străzi, să veniți la urgente doar daca este absolut necesar, ca să putem să protejăm și pacienții dar și personalul sanitar. Pentru că, altfel, nu va avea cine să trateze următorul rând de pacienți.

Închipuiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi respectat protocoalele, dacă acel pacient nu ar fi fost izolat , ce s-ar fi întâmplat dacă noi nu am fi procedat corect? Am fi avut un spital, la momentul acesta, închis, așa cum s-a întâmplat  în alte locuri. Dovada că am procedat corect, că s-a făcut ceea ce trebuia făcut și cum putea fi făcut, în acest moment, în conjunctura actuală, este faptul că încă funcționăm, că personalul medical este la lucru.

Tocmai m-am întors de la o ședință cu colegii de la Compartimentul de Primiri Urgențe. Facem astfel de ședințe foarte frecvent, regulat, pentru informare, pentru a ști ultimele noutăți. Facem simulări. Am făcut și vom face simulări în urgență. Ne antrenăm și simulăm pentru ca atunci când vom avea cazul real în față să știm face totul. Preluăm și pre-triem toți pacienții. Am avut organizată activitatea de pre-triaj înaintea multor alte spitale. Am instalat corturi și am avut sprijinul autorităților locale. Am avut colegi, cadre sanitare detașate din alte zone ale orașului, care să  ne ajute. Am avut implicarea totală a ceea ce înseamnă autorități, factori locali de decizie, poliție, primărie, consiliu local.  Le mulțumesc pentru ajutor.

Am anulat în urgență concediile de odihnă ale personalului. Am rechemat personalul din concediile de odihnă, din concedii de boală, ca să ne ajute. Un coleg, cu probleme la genunchi pentru care i s-a dat concediu de odihnă a venit  și ne-a ajutat cum a putut, nu a rămas acasă.

Închei, spunându-vă că nu se pune problema să nu ne facem treaba corect. Suntem la curent cu ultimele noutăți și ultimele articole publicate. Așa a fost posibilă și identificarea și suspicionarea acestui caz, înainte chiar de a fi testat. Am putut în mod profesionist să manageriem acel caz. Vă rog să aveți încredere în noi că facem ce trebuie să facem și vă rog să ne susțineți”.

 

Managerul Spitalului mun. Turda, dr. Ovidiu Stănilă:

„Este foarte important ca să vă putem ajuta, să ne ajutați și dvs. dau un mic amănunt din acest caz, care este foarte important în această ecuație. Din păcate, pacientul nu a recunoscut că, într-o anumita perioadă a fost plecat din țară, ceea ce pentru noi ar fi fost un indiciu foarte important în managerierea acestui caz. De aceea, mesajul meu către turdeni este: „Oameni buni, dacă vreți, să vă ajutăm, vă rugăm ajutați-ne  și voi pe noi. Nu ascundeți lucruri pentru că din punct de vedere medical și nu numai, sunt extrem de importante. Încercați într-o măsură cât mai mare posibilă să stați acasă pentru că este peste tot se vorbește, pe bună dreptate, că izolarea și distanțarea socială poate să facă diferența dintre viață și moarte.  Este foarte important să respectăm ce se impune de către  autorități pentru a controla această maladie. Făcând parte din Comitetul local de Urgență, vă vorbesc ca medic, că ceea ce se întâmplă în Turda și măsurile luate sunt „de vârf”. Este o colaborare excepțională între toate structurile locale, sinergică, așa încât toate probleme care apar să fie rezolvate în cel mai scurt timp, cu cea mai mare eficiență. Avem un sprijin total din partea Primăriei. Nu pot să mulțumesc și altor firme și persoane fizice sau juridice care s-au implicat pentru sprijinirea spitalului cu materiale sanitare sau echipamente de protecție care ne sunt  foarte utile. Tot ce se întâmplă la nivel de Turda din punct de vedere al acestei acțiuni sinergice a tuturor instituțiilor implicate, în controlul acestui fenomen, este la nivel de top. Atât Poliția locală, cât și cea națională, jandarmeria, direcția de asistență socială, domeniul public, toată lumea este extrem de implicată. Tot timpul colaborăm între noi, comunicăm, coordonați de domnul primar. Măsurile care se iau mi se par extrem de eficiente și în multe cazuri profilactice. Multe sunt în premieră, vezi dispensoarele de dezinfectanți care au fost montate în autobuze, organizarea triajului și pre-triajului la noi la spital s-au făcut înainte de a fi o indicație specială în acest sens. Deci încercăm prin această colaborare, pe care nu pot decât să o laud și să declar că sunt foarte mulțumit de ea, să controlăm acest fenomen.

Dar este foarte important ca dvs. să înțelegeți că vă puteți cel mai bine ajuta prin izolarea și distanțarea socială. Nu accesați serviciile medicale decât atunci când este absolut necesar. Nu mergeți la cumpărături decât pentru strictul necesar, ați văzut că nu au fost absolut probleme cu aprovizionarea. Este mult mai important să rămâneți acasă, în condiții de siguranță și pentru a ne facilita munca pe care o avem de făcut. Doresc multă sănătate turdenilor și să ne vedem cu bine”.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh