19
Vi, Apr
20 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 Polițiști, jandarmi, poliţişti locali şi militari continuă să acționeze integrat, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență, prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul cu persoane care revin din afara granițelor țării.

În ultimele 24 de ore, 832 de forțe de ordine au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.cluj carantina

Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare  în cazul a 992 de persoane, fiind controlate totodată 82 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.

Au fost aplicate 283 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 394.571 lei. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform ordonanței militare în vigoare.

De la debutul pandemiei până în prezent, au fost înregistrate 5 dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind întocmite dosare penale.

În domeniul situațiilor de urgență au fost implicate 20 de cadre ale ISU Cluj, pentru acțiunile de împiedicare a răspândirii noului tip de coronavirus, precum și pentru desfășurarea activității specifice Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției. În ultimele 24 de ore, a fost asigurat transportul pentru 22 de clujeni, în condiții de izolare biologică, cu mijloace de transport SMURD, spre locurile de carantină sau către unitățile spitalicești.

De asemenea, au fost primite peste 500 de apeluri din partea clujenilor, care au primit informații medicale prin intermediul liniei telefonice dedicate COVID-19 (0364 430 030), de la cadrele medicale desemnate de Direcția de Sănătate Publică în acest sens.

În prezent avem 526 persoane în carantină, 4.449 în izolare la domiciliu. De asemenea, 57 pacienți confirmați pozitiv cu COVID-19 din județul Cluj, sunt internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca și la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ,, Leon Daniello” Cluj-Napoca.

 

                                                                                              Biroul de presă Instituția Prefectului Județului Cluj

                                                                                                  02.04.2020

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh