Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

            În zilele de 14 iulie și 16 iulie, începând cu ora 10.00, în zona Monumentului Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, vor avea loc antrenamente cu aeronavele militare care vor participa la evenimentul marcant al Forțelor Aeriene Române.     F-16 AERONAVE MILITARE      

            Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, luni, 20 iulie, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori în memoria eroilor aviatori.            

            Monumentul va fi survolat de aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii,  aeronave civile din dotarea Şcolii  Superioare de Aviaţie Civilă și Aeroclubului României din subordinea Ministerului Transporturilor, o aeronavă de transport pasageri din dotarea Tarom, aeronavele echipei independente de acrobație aeriană Iacării Acrobați, precum și aeronave civile din dotarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli.           

            Pe timpul ceremoniei vor evolua aproximativ 15 aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române  de tip F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 Puma, IAR-99 Standard, IAR-99 Şoim, 3 elicoptere tip Mi-17 și  EC-135, o aeronavă Cessna VC-560 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, 3 elicoptere IAR-330 Puma  ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Tecnam 2006 și o aeronavă Piper Seneca V aparținând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, 2 aeronave BN-2A Islander și o aeronavă Beechcraft King Air 90 aparținând Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli, o aeronavă B737 aparținând Tarom, 3 aeronave tip IAK- 52 aparţinând echipei independente de acrobație aeriană din  România, 5 aeronave Extra 300 aparținând  Aeroclubului  României.            

            Ceremonia va fi organizată în format restrâns, cu respectarea limitărilor impuse pentru prevenirea și combaterea noului coronavirus.***     Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților. La 17 iunie, în urmă cu 110 ani,  Aurel Vlaicu efectua primul zbor complet cu un aeroplan de concepţie proprie pe teritoriul ţării noastre.

 

Biroul de presă al MApN