19
Vi, Apr
20 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Azi-noapte au fost transportate la Cluj, de la Spitalul municipal Turda alte 7 persoane din comunitatea de e strada Margaretelor, după ce rezultatul testelor  pentru relevarea prezenței noului coronavirus în organismul lor a fost pozitiv. Tot azi-noapte a coronavirus strada margaretelorfost confirmat pozitiv la Spitalul Municipal Turda un al 8-lea pacient, care nu are legătură cu cazurile din cartierul Poiana și care domiciliază în altă zonă a orașului. Asupra acestui din urmă caz, o să revenim pe parcursul altui articol.

Revenind la infecțiile apărute în urmă cu câteva zile pe strada Margaretelor din cartierul turdean Poiana, iată că ieri dimineață ne bucurasem prea devreme. Cele 7 cazuri confirmate noaptea trecută ridică numărul infectaților cu SARS CoV-2 la 22. Informațiile noastre se pare că preced chiar și sistemul integrat de gestionare a cazurilor de Covid-19, întrucât, în această dimineață, la ora 9.30, subprefectul Irina Munteanu ne-a declarat următoarele: „Avem 18 persoane confirmate pozitiv în zona Margaretelor, toate persoanele fiind internate în spitalele de profil din Cluj-Napoca. Ancheta epidemiologică este în desfășurare și contacții direcți ai persoanelor cu recomandarea de carantină la domiciliu. Încă de la confirmarea primelor cazuri am dispus prezența unor echipaje mixte aparținând jandarmeriei, politiei și politiei locale în zonă, 24 de ore din 24, în vederea limitării deplasărilor și a respectării măsurilor de distanțare socială. În același timp, la nivelul CLSU Turda au fost stabilite o serie de masuri complementare, care au fost transmise către mass media”, ne-a informat subprefectul Irina Munteanu.

Și aceste 7 persoane confirmate pozitiv azi-noapte fac parte din același grup religios despre care am vorbit în articolele precedente referitoare la acest subiect. Noi informații, obținute de la sursele noastre din cartier, relevă faptul că, nu cu multe zile în urmă, la casa de rugăciune a membrilor cultului neo-protestant ai cărui membri s-au infectat, s-au primit în vizită vânzători ambulanți de covoare. Astfel că, este posibil ca noul coronavirus să fi ajuns în comunitate pe acea cale.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh