Turda
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 Amplu proiect de extindere a Planului de Mobilitate Urbană la nivelul Comunității Urbane Arieș

 comunitatea urbana aries

Începând cu decembrie 2019, Turda a devenit primul municipiu din România cu transport public integral electric, iar acest proiect se dovedește a fi un proiect de succes pe care ne dorim sa îl extindem în cadrul Comunității Urbane Arieș (CUA).

Comunitatea Urbană Arieș reprezintă asocierea a 20 de localități grupate în jurul municipiilor Turda și Câmpia Turzii, însumând aproximativ 140.000 locuitori și acoperind peste 22% din teritoriul județului Cluj.

În calitate de Primar am realizat modernizarea transportului public cu fonduri europene la nivelul municipiului Turda, iar în continuare, în calitate de președinte al Comunității Urbane Arieș, îmi doresc dezvoltarea și inițierea unui sistem de transport public regional, eficient și modern prin achiziția de mijloace de transport ecologice moderne (autobuze electrice sau hibride), implementarea unui sistem de tarifare electronic eficient și accesibil pentru fiecare cetățean al CUA, dezvoltarea infrastructurii aferente sistemului de transport, însemnând stații de autobuz moderne, în orașele și comunele CUA, sisteme de informare a călătorilor, dezvoltarea unei autobaze și a unei autogări pentru deservirea transportului public regional al CUA.

Primul pas pentru realizarea acestui proiect îi reprezintă încheierea unui protocol între Municipiul Turda și Primăriile membre CUA, împreună cu Consiliul Județean Cluj, pentru a pune bazele viitorului sistem de transport public regional, un sistem public dezvoltat în conformitate cu prevederile Regulamentului European 1370/2007 privind serviciile publice.

Ulterior, va fi elaborat un Studiu de Oportunitate pentru stabilirea rutelor de transport, a modului de organizare a operatorului regional, pentru calculul eficienței investiției și stabilirea tarifului pentru călătorii, precum și stabilirea specificațiilor tehnice și a numărului de autobuze necesar a fi achiziționate pentru deservirea întregii comunități regionale.

 

Cristian Matei,

primar mun. Turda