Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Rotarienii turdeni, care s-au implicat de ani buni, încă de la înființare, în sprijinirea diferitelor categorii de turdeni și nu numai, au dat azi un nou exemplu de implicare și generozitate.

Membrii clubului nu au rămas indiferenți la dificultățile întâmpinate de sistemul sanitar, mai ales de cei aflați în prima linie la Turda, personalul de la Ambulanță țo Compartimentul de Primiri Urgenrotary club turdațe de la spital. Aceștia au donat azi 60 de litri de dezinfectanți Serviciului de Ambulanță Turda, necesari pentru dezinfectarea mai rapidă a echipamentului de protecție folosit de personalul medical după fiecare intervenție din teren. Clubul Rotary Turda a donat, tot azi, un aparat de dezinfectare cu ultraviolete, o lampă UV-C de dezinfectare a aerului pentru Spitalul municipal Turda.

Ștefan Vâju, președintele Rotary Club Turda în anul rotarian 2020-2021, ne-a asigurat că, împreună cu colegii săi, încearcă achiziționarea de măști și alte echipamente necesare cu care să vină, cât mai curând, în sprijinul Ambulanței Turda. Donațiile făcute de noi azi sunt dintr-un grant internațional

international din care Rotary Turda a făcut parte, alături de alte cluburi din țară. Din același grant am donat dezinfectanti și la școli dimediul rural, printre care celei din comuna Mihai Viteazu și celei din Tureni. Am aflat despre nevoia de dezinfectanți de la Amblanța Turda și ne-am grăbit să îi ajutăm. Vom continua acest gen de acțiuni, pentru a da o mână de ajutor în lupta împotriva aceste epidemii”, ne-a declarat președintele RC Turda, Ștefan Vâju.

Felicitări Roary Club Turda! Exemplul lor ar trebui urmat de cât mai mulți!

----------

Citește și:

Rotary Turda derulează campania umanitară „Împreună salvăm vieți!”

KPA Clean, donează dezinfectanți și alte produse necesare Ambulanței Turda

---------

Citește despre o acțiune similară a rotarienilor turdeni: