Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
Poliția Locală Turda continuă acțiunile pe linia respectării normelor și regulilor, Legii 55/2020, privind măsurile pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.politia locala turda
Patrulele formate din polițiștii locali aduc la cunoștință cetățenilor necesitatea dar și obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura. Aceasta trebuie purtată în toate spațiile publice, fie ele închise sau deschise.
Potrivit Legii 55/2020, nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor constituie contravenții și se sancționează cu amenzi cuprinse între 500 și 2500 lei.
Din păcate, sunt multe situații când la vederea polițiștilor cetățenii își pun măștile, pentru ca, imediat după ce aceștia se îndepărtează, să le scoată. Acest tip de comportament nu ne face cinste, iar noi vă reamintim că scopul nostru nu este sancționarea cetățenilor, ci ne dorim ca toată lumea să conștientizeze faptul că, viața și sănătatea sunt cele mai importante. Trebuie să ne protejăm unii pe ceilalți, să fim responsabili să dăm dovadă de solidaritate, pentru că doar împreună vom reuși să stopăm răspândirea acestui virus în orașul nostru.
Facem apel la toți cetățenii, să respecte măsurile de protecție împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte normele sanitare impuse la nivel național.