Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Miercuri, 2 decembrie 2020, a avut loc semnarea contractelor privind colectarea şi transportul deșeurilor de pe teritoriul municipiilor Turda, Câmpia-Turzii și Dej, precum și din cele 32 de comune din proximitatea acestora: Valea Ierii, Băișoara, Iara, serviciul de salubritatePetreștii de Jos, Săndulești, Mihai Viteazu, Moldovenești, Călărași, Luna, Viișoara, Tritenii de Jos, Ceanu Mare, Ploscoș, Recea-Cristur, Cornești, Iclod, Sic, Țaga, Buza, Sânmărtin, Fizeșu Gherlii, Aluniș, Bobâlna, Jichișu de Jos, Mintiu Gherlii, Unguraș, Cășeiu, Câțcău, Chiuiești, Cuzdrioara, Mica și Vad.

 Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Odată cu semnarea acestor contracte intrăm într-o cu totul altă etapă în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, o etapă mult mai eficientă, mai prietenoasă cu mediul și, cel mai important, în care costurile aferente acestor servicii scad semnificativ pentru clujeni”.

 În urma derulării licitației publice aferente delegării serviciilor de salubrizare, contractele de servicii aferente Loturilor 2 și 3 au fost semnate cu S.C. Supercom SA, câștigătorul licitației. În valoare de 139.563.089,07 lei pentru Lotul 2 și, respectiv, de 134.004.396,78 lei pentru Lotul 3,  contractele au fost încheiate pentru o perioadă de 10 ani. 

Urmare a semnării acestor contracte, locuitorii din Turda, Câmpia-Turzii, Dej și din cele 32 de comune limitrofe vor achita pentru colectarea și transportul deșeurilor tarife semnificativ mai mici comparativ cu cele actuale, după cum urmează:

Lotul 2: Turda - Câmpia Turzii

Mediul Urban/ persoană/ lună: 5,57 lei

Mediul Rural/ persoană/ lună: 4,09 lei

                                                 

Lotul 3: Dej

Mediul Urban/ persoană/ lună: 7,42 lei

Mediul Rural/ persoană/ lună: 5,06 lei

                                                          

Biroul de presă
2 Decembrie 2020