Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În data de 23 noiembrie 2020, în jurul orelor 19,30 în timpul activităților de patrulare în ”Parcul Teilor” o patrulă din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică, s-a sesizat cu privire la  vandalizarea unui coș de gunoi care în urmă cu aproximativ 30 vandalizare cos gunoi parcul teilorminute era perfect fixat în suport.

Întrucât în zonă nu existau persoane care să ajute la identificarea autorului, agenții de poliție locală au solicitat, prin stația de emisie-recepție din dotare, sprijinul dispeceratului în vederea vizualizării camerelor de monitorizare  pentru a afla indicii în acest sens.

Astfel că în scurt timp  „persoanei binefăcătoare” care a vandalizat coșul stradal și câteva panouri din apropiere i s-a stabilit identitatea ca fiind numitul L.S. în vârstă de 19 de ani, cu domiciliul în Turda și a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 600 lei.  

Transmitem turdenilor faptul că depinde de comportamentul fiecăruia dintre noi dacă ne dorim să păstrăm orașul curat, să locuim într-un oraș cu adevărat european cu parcuri frumos amenajate, locuri de joacă moderne pentru copii noștri și străzi curate.

Poliția Locală Turda solicită respectuos turdenilor că nu tolereze astfel de comportamente antisociale și recomandă să apelați prompt Poliția Locală Turda, tel. 0731300903/ 0264317303 la sesizarea oricăror fapte sau acte care contravin normelor de conviețuirea socială.

Poliția Locală Turda vă stă la dispoziției în limita competențelor legale.

 

Cu respect

Director executiv,

MOLDOVAN VALER