28
Joi, Mar
19 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 4 Poliţie au reţinut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Cămăraşu. Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de alcool la volanconducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 În fapt, la data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 00.45, cel în cauză a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Floreşti.

 Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concetraţie de 1,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fos condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

 Din verificările efectuate, s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere.

 Totodată, a reieşit faptul că  autoturismul condus nu este înmatriculat, plăcuţele cu numărul de  circulaţie provizorie aplicate pe autoturism, având valabilitatea expirată din luna august 2020, acestea fiind atribuite unui alt autoturism.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh