20
Dum, Iun
43 New Articles

Turda
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La Turda a avut loc azi un ceremonial  militar – religios organizat cu ocazia sărbătoririi „Zilei Înălţării Domnului şi a Eroilor Neamului”.ziua eroilor turda

Evenimentul s-a desfăşurat începând cu ora 12:00, la Monumentul Eroilor din faţa Catedralei Ortodoxe din Turda după ce, de la ora 11:00 oficialitățile orașului au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Ortodoxă.

După intonarea Imnului Naţional al României, a fost oficiat un serviciu religios (parastas) de un sobor de preoți printre care unul militar. Primarul turdean Cristian Matei și deputatul Cristina Burciu au susținut alocuțiuni.

A urmat un moment introdus în premieră în ceremonialul militar dedicat Zilei Eroilor, de rostire a numelor eroilor români căzuți la datorie în ultimele războaie mondiale. În acest timp spațiul aerian a fost survolat de trei aeronave MiG-21 Lancer și trei elicoptere militare IAR - 330 PUMA de la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii.

Finalul manifestărilor a fost marcat prin depunerea oficială de coroane, același gest de omagiu fiind făcut, de la ora 13:30în Cimitirul Eroilor din Turda.

Ca de obicei, consilierii locali ai USR Plus nu au participat lamanifestările oficiale de omagiere a eroilor români. Au fost prezenți, însă, în partea de început, un grup de persoane purtând inscripții cu Diaspora Europeană și coli de hârtie A4 pe care era scris numele unor localități din țară și mesajul: „Suntem aici pentru Cimitirul Eroilor”.

La fel ca alte evenimente publice anterioare, manifestările prilejuite cu ocazia „Zilei Înălţării Domnului şi a Eroilor  Neamului”, s-au desfășurat cu respectarea strictă a regulilor sanitare și de distanțare prevăzute în reglementările în vigoare la nivel național, privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19.

Având în vedere restricțiile prevăzute de starea de alertă, în contextul pandemiei de Coronavirus, manifestările dedicate „Zilei Înălţării Domnului şi a Eroilor  Neamului”, s-au încheiat fără defilarea gărzii de onoare.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh