22
Vi, Noi
5 New Articles

Salina Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Dacă aș lua atâtea salarii de la cei din primării sau de la societățile comerciale subordonate, ori de la alți bugetari cu post călduț, deThumbnail image câte ori le-am făcut eu munca, aș fi acum o persoană bogată. Dar nu sunt, pentru că sunt ziarist. Nici n-am terminat de scris și postat pe pagina de internet materialul "Râsu' plânsu' la Salina Turda", că onorat câștigătorii de mulți bani de la Salina au

postat documentul normal, datat 18.11.2014 abia azi, 19 noiembrie 2014 în jurul orei 11.00. Ca o coincidență, să spunem că după apariția materialului semnat de mine unii dintre candidații la funcția de director au fost sunați de la societate pentru a fi anunțați (după ora 11) că azi, de la ora 15 sunt programate interviurile. O situație de bătaie de joc la adresa unora dintre candidați.

Faptul că acest Consiliu de Administrație al SC Turda Salina Durgău SA își bate joc de lege nu mai este nicio surpriză pentru nimeni. Chiar dacă azi a apărut documentul cu numărul de înregistrare 7082/18.11.2014, în care se spune: "În urma discuțiilor avute, Comitetul de remunerare și nominalizare din cadrul Consiliului de Administrație al SC Turda Salina Durgău SA a hotărât următoarele:
- Marți, 18.11.2014, la ora 17.00 va avea loc procedura de analiză a dosarelor în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de participare;
- Miercuri, 19.11.2014, începând cu ora 15.00 se va desfășura la sediul societății interviul având ca mod de lucru invitarea candidaților în ordine alfabetică. Intervalul dintre candidați se preconizează a fi cuprins între 30 și 45 de minute", se spune în informarea semnată, din nou, de Cabinet director general și parafată cu ștampila 2 a societății.
Avem câteva întrebări cărora sperăm ca acest Consiliu de Administrație condus de Corina Făgădar să le dea răspuns de urgență. Cine știe din cine este format comitetul de remunerare și nominalizare? Consiliul de Administrație a SC TSD SA nu a anunțat niciodată această componență. Solicităm public aducerea la cunoștința opiniei publice turdene a procesului verbal prin care s-a consemnat alegerea acestui comitet. Trebuie să știm și noi cine evaluează cunoștințele potențialilor directori, nu? S-a decis ca acest comitet de nominalizare să fie asistat sau ca selecţia să fie efectuată de un expert independent, persoană fizică sau juridică, specializată în recrutarea resurselor umane? Dacă da cine este expertul? Unde s-a publicat anunțul referitor la selecția pentru postul de director? OUG 109 spune că anunţul include condiţiile care trebuie să fie întrunite de candidaţi şi criteriile de evaluare a acestora iar selecţia se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei.
Dealtfel, buclucașa OUG 109 pe care acest CA de la TSD nu reușește nicicum să o respecte, așa cum nici Consiliul local Turda nu a respectat-o când i-a numit pe actualii administratori ai Salinei, conține cel puțin câteva prevederi referitoare la modul de selecție al directorului general, pe care le redăm în continuare: "OUG 109/2011, art. 35. (1) În cazul societăţilor administrate potrivit sistemului unitar, consiliul de administraţie deleagă conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general.
(2) Directorii pot fi numiţi dintre administratori, care devin astfel administratori executivi, sau din afara consiliului de administraţie.
(3) Preşedintele consiliului de administraţie al societăţii nu poate fi numit şi director general.
(4) Directorii sunt numiţi de consiliul de administraţie, la recomandarea comitetului de nominalizare. Consiliul de administraţie poate decide să fie asistat sau ca selecţia să fie efectuată de un expert independent, persoană fizică sau juridică, specializată în recrutarea resurselor umane, ale cărui servicii sunt contractate în condiţiile legii.
(5) Consiliul de administraţie sau, după caz, expertul independent stabileşte criteriile de selecţie, care includ, cel puţin, dar fără a se limita la aceasta, o experienţă relevantă în consultanţă în management sau în activitatea de conducere a unor întreprinderi publice ori societăţi comerciale din sectorul privat. Criteriile de selecţie vor fi elaborate şi selecţia va fi efectuată cu respectarea principiilor liberei competiţii, nediscriminării, transparenţei şi asumării răspunderii şi cu luarea în considerare a specificului domeniului de activitate a societăţii comerciale.
(6) Anunţul privind selecţia directorilor se publică în două ziare economice şi/sau financiare de largă răspândire şi pe pagina de internet a întreprinderii publice. Anunţul include condiţiile care trebuie să fie întrunite de candidaţi şi criteriile de evaluare a acestora. Selecţia se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei.
(7) Lista directorilor este publicată pe pagina de internet a întreprinderii publice, pe întreaga durată a mandatului acestora.
Mai atragem atenția că autoritatea publică tutelară, adică onorat Consiliul local al municipiului Turda, are, conform aceluiași text de lege, competență în: "art. 3 d) să asigure transparenţa politicii de acţionariat a statului în cadrul societăţilor faţă de care exercită competenţele de autoritate publică tutelară".
Așa cum am mai avertizat, acest mod de organizare defectuoasă și ilegală a selecțiilor de la SC TSD SA, sunt și vor fi una dintre cauzele majore pentru care societatea a fost, este și va fi, cu siguranță, acționată în judecată de către persoanele lezate. Cine plătește aceste neajunsuri? Noi, contribuabilii, desigur. Chiar nu se poate face odată și odată o selecție legala, "da capo al fine", conform OUG 109/2011. Poate ar trebui să instituim un premiu pentru cine reușește.

Pin It