20
Sam, Apr
20 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Atmosfera a fost una festivă, iar invitaţii pe măsură: părinţi, bunici, copii, preotul ortodox Grigore Marchiş și chiar primarul oraşului, Cristian Matei.Thumbnail image

Evenimentul de deschidere a anului şcolar a debutat cu un cuvânt de binecuvântare din partea preotului Marchiş, după care Cristian Matei, primarul oraşului, a adresat celor prezenţi mesajul său de susţinere şi încurajare a dezvoltării celor mai mici locuitori ai oraşului într-un cadru educaţional propice, cu dotări instituţionale adecvate.

Totodată a exprimat şi preocuparea sa ca aceştia să crească într-un oraş din ce în ce mai curat, mai prosper şi asumat, în care părinţii copiilor să poată ocupa noi locuri de muncă, pentru creşterea nivelului de trai. Invitaţia la o comunicare permanentă, deschisă şi elegantă sunt prerogativele sale pentru dialogul cu cetăţenii oraşului.

Directorul instituţiei, Crina Răduţiu, s-a adresat tuturor celor prezenţi, printr-un mesaj de apreciere a unicităţii acestor moment de început de an, clipe ale marilor începuturi pentru micii preşcolari şi familiile acestora.

“Zilele sunt unele ca altele,  în general, dar astăzi e un alt fel de zi! E o zi a începuturilor pentru cei mai mici preşcolari, pentru cei deja familiarizaţi cu grădiniţa, precum şi pentru părinţii intraţi în grădiniţă ca însoţitori ai acestora. E un alt fel de zi pentru invitaţii noştri, dar şi pentru cadrele didactice aici prezente! Ne place acest sentiment şi îl asociem cu momentul marilor începuturi!”

Așa că, odată început, noul an școlar trebuie să fie unul plăcut pentru toți cei care trec pragul grădinițelor turdene, a școlilor gimnaziale sau ale liceelor. Un an cu cumulări masive de cunoștințe și educație pe toate planurile care să fie benefice nu doar cei care frecventează aceste instituții ci pentru întreaga societate.

 

Un link video de la deschiderea anului școlar la Grădinița Dr. Ioan Rațiu găsiți aici:

https://www.youtube.com/watch?v=soQ5aFv3gEI

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh