Un strigăt de disperare pe care nimeni nu-l aude: Familiile cu handicapați neuropsihic și bolnavi mintali trăiesc o dramă în fiecare zi

Am rămas datori cititorilor și turdenilor cu un material despre Asociaţia umanitară “Evlavie” din Turda, un ONG care se luptă de peste șapte ani să realizeze un Centru rezidențial de tip familial, destinat tinerilor peste 18 ani cu dizabilitate neuropsihică. Visul familiilor din această asociație este de a oferi beneficiarilor acestui serviciu dezvoltarea unor abilități menite să contribuie la posibilitatea unei vieți cât mai independente, sub supravegherea unei echipe de specialiști, în parteneriat cu familiile persoanelor cu handicap neuropsihic.

La cât timp și efort s-a depus în încercarea de a obține finanțarea necesară unui astfel de obiectiv, dacă banii existau, acel centru mult visat era edificat deja iar în jur de 50 de familii ar fi putu scăpa de multe griji și necazuri. Pentru că tocmai ce uităm noi, cei care nu au în familie un membru cu dizabilități neuropsihice sau cu vreo boală mentală este amprenta pe care o astfel de persoană și-o pune pe viața tuturor membrilor familiei sale, în mod negativ, fără vina sa însă.

Societatea este nepăsătoare

Când ai în familie o astfel de ființă umană, care îți este foarte dragă, paradoxul este că se pune problema cum îi asiguri îngrijire și tratament, pentru că și celelalte boli sunt tratate cu mare greutate. După ce iese din sistemul sanitar, pacientul pleacă acasă și de aici începe calvarul lui și al familiei. Boala are și implicații sociale și familiale extrem de importante. Planificarea familiala este dată peste cap, iar viața familială se schimbă cu totul în rău. O astfel de afecțiune presupune tensiune, oboseală, iar rudele nu își pot vedea de treburile zilnice. Devin un fel de sclavi terorizați de cei pe care îi iubesc nespus.

De unde a pornit totul? În urmă cu doi ani scriam un articol despre acest subiect, în paginile săptămânalului “Jurnalul de Arieș” despre familia Ioan și Elena Maier, doi octogenari care au două nepoate cu afecțiuni de acest gen. Fetele au rămas orfane după ce mama lor a murit în 1989 iar tatăl doi ani mai târziu. De atunci, bunicii au preluat tutela copilelor care se născuseră sănătoase în 1979 și 1981 însă la vârsta de doi și respectiv trei ani, li s-a administrat un trivaccin care a declanșat o decădere totală a dezvoltării lor mentale. Fizic s-au dezvoltat  normal  însă capacitățile lor comprehensiv-comportamentale sunt la nivelul unor copii de 5-6 ani. ”Tratament pentru boala nepoatelor nu există însă s-ar fi putut face o recuperare dacă ar fi existat un loc potrivit pentru așa ceva. Așa am ajuns să înființăm o asociație pentru persoane cu handicap neuropsihic în ideea de a edifica un centru pentru 50 de astfel de oameni unde să fie îngrijiți de personal de specialitate, în condiții decente și cu respectul cuvenit oricărei ființe umane” spune Ioan O. Maier, la cei 83 de ani ai săi. El este vicepreședintele Asociaţiei umanitare “Evlavie”, un om care împreună cu soția sa de 81 de ani, își pun cu teamă, de ani de zile, întrebarea: ”cui ne vom lăsa în grijă nepoatele când ne vom duce?” Toate încercările lor și a fiului Ioan I. Maier s-au lovit ca de un zid de birocrația, inflexibilitatea politicienilor și nepăsarea bogaților.

Demersuri nesfârșite, sute de documente în van

În calitate de președinte al Asociaţiei umanitare “Evlavie”, Ioan I. Maier, a trimis sute de solicitări, petiții, cereri, apeluri și alte metode de luptă cu birocrația și egoismul unui sistem brutal și criminal în relația cu persoanele handicapate neuropsihic. O politică moștenită de la Ceaușescu și perpetuată spre zilele noastre de urmașii săi avizi de putere pentru ei și familiile lor, dar surzi și orbi la strigătele și gesturile disperate ale semenilor lor.

După ce a primit în cursul anului 2004, în folosință gratuită, două hectare de teren în extravilanul municipiului Turda pentru edificarea centrului rezidențial, președintele Asociației “Evlavie”, Ioan I. Maier, a depus nenumărate diligențe la organele de stat, locale, județene dar și la forurile europene pentru găsirea unei soluții de finanțare a proiectului, lovindu-se ca de un zid de refuzul politicos al unor oameni cărora efectiv nu le pasă de situația grea prin care trec zilnic peste 400 de familii care au membri cu handicap neuropsihic. Dacă primarul Tudor Ștefănie și apoi președintele Consiliului Județean Alin Tișe și-au declarat disponibilitatea formării unui parteneriat cu Asociația ”Evlavie”, această colaborare a rămas la stadiu de promisiuni și din cauza dificultății cu care un astfel de proiect, centru rezidențial nou, poate fi finanțat. În urma unei proaste gândiri diplomatice, negociatorul șef cu Uniunea Europeană, Vasile Pușcaș, a distrus practic orice speranță a finanțării europene pentru astfel de proiecte. Iată răspunsul trântit în față celor de la ”Evlavie” atât de forurile europene la care s-a apelat cât și de către ministerele și celelalte organe de stat românești, după care se ascund cei care pot dar nu vor să-și întoarcă fața și către această categorie defavorizată de persoane: ”Comisia Europeană nu a aprobat pentru perioada 2008-2013 fonduri structurale destinate construirii, dotării și amenajării unui centru rezidențial de tip familial cu atelier de terapie ocupațională destinat asistenței și îngrijirii persoanelor cu dizabilități neuropsihice ci doar structuri urbane degradate care necesită reabilitare.” Adică nouă, românilor, nu ne rămâne decât să ne trimitem handicapații în tenebroasele spitale psihiatrice, pline de umezeală și brutalitate inumană care au inspirat în lume inclusiv producții cinematografice cu Brad Pitt în rolul principal, închis într-un spital de boli mintale din România. Ori tocmai de astfel de stabilimente, adevărate lagăre de exterminare, fug membrii Asociației umanitare ”Evlavie”. Dacă doreau să scape de copii și rudele lor cu afecțiuni neuropsihice i-ar fi internat de mult în astfel de ospicii celebre în întreaga lume pentru tratamentele inumane aplicate internilor.

România, ce rușine!

Cel mai cunoscut caz din lumea obscură a spitalelor de psihiatrie din România este cel de la Poiana Mare unde, în anul 2004, 17 bolnavi internaţi la Spitalul Psihiatric au murit de inaniție şi frig.  Nicio anchetă nu a arătat cine sunt vinovaţii. A doua  jumătate a lunii februarie a anului 2004. La 15 ani de la revoluție sau ce ni s-o fi întâmplat în 1989  17 ființe umane fără apărare muriseră  după ce, din cauze asemănătoare , pe parcursul lui 2003 decedaseră alți 84 de pacienți.  În acea instituție, înainte de ’89 fiind folosit pentru internarea pacienţilor care nu împărtăşeau viziunea Partidului Comunist Român. Acolo  dizidenții erau internați si reținuți împotriva voinței lor.

Poiana Mare, 2004, ne-a făcut cunoscuți în întreaga lume grație muncii, demne de urmat de mii de alți jurnaliști, jurnalistei americane de origine română Anca Păduraru. De atunci, sistemul de stat în domeniu o fi făcut niște pași înainte dar nu cred că prea mulți.

Psihiatrul şi psihoterapeutul Eugen Hriscu a încercat prin 2006 un proiect de reformă în domeniul psihiatriei din România, după cazul Poiana Mare. Proiectul trebuia aplicat din primăvara anului următor însă toată echipa Centrului Naţional pentru Sănătate Mintală şi-a dat demisia în semn de protest, în frunte cu Hriscu."Ministerul Sănătăţii şi guvernul nu au înţeles reforma, aşa cum am făcut-o noi. Tot ce voiau ei era să mai pună nişte termopane, gresie şi faianţă" a spus reputatul psihiatru atunci. El mai dă și un sfat, în cunoștință de cauză: "Trebuie să faci totul ca omul să nu ajungă la spitalul de psihiatrie. Noi şi acum avem aceste clinici uriaşe, în care bolnavii stau prăvăliţi în paturi. Stau acolo toată ziua în pijamale şi nu fac nimic"

 Lupta cu sistemul

În lupta celor de la Evlavie nu este vorba numai de realizarea mult-visatului centru rezidențial ci de modificarea unui întreg sistem instituțional în ceea ce privește persoanele cu handicap neuropsihic, un sistem amorf și depășit în România. Aceasta și cu vina Europei în care ne-am dorit atât de mult să intrăm dar care este extrem de rece și miserupistă cu handicapații noștri. Nu e de mirare că economic și social, bătrâna Europă se deplasează într-un scaun cu rotile.

Cei de la Asociația umanitară ”Evlavie” au prezentat situația dezastruoasă cu care se confruntă familiile care au în componență persoane cu handicap neuropsihic tuturor forurilor posibile și imposibile și unui număr impresionant de politicieni cu funcții în diferite foruri de decizie, printre care Guvernul României, primul ministru, diferiți miniștri, deputați, senatori, europarlamentari de Cluj și nu numai (Rareș Niculescu, Elena Băsescu etc.). Mulți dintre aceștia nici nu au catadicsit să-i bage în seamă darmite să facă efortul de a le răspunde. Apropo, știați  că indemnizația lunară de 7000 de euro pe care o încasează Eba sau orice europarlamentar echivalează cu indemnizația a 1729 de persoane cu handicap accentuat, pe lună?

Așa s-a ajuns ca, 5 ani după primirea terenului pentru construirea centrului, membri asociației să nu fi făcut nici un pas înainte. Și nu din vina lor, dovadă stând cele două tomuri cu documente vehiculate între ei și autorități care atestă cum au fost ”duși cu preșul” de toți.

Așa că la inițiativa șefului PRM Turda, Doru Anca, și a PD-L-istului Alexandru Faur, aleșii locali au aprobat o hotărâre a Consiliului local prin care le-a fost retras și acel teren. Numai că Ioan I. Maier a atacat în contencios administrativ actul și a solicitat anularea hotărârii Consiliului local și recunoașterea dreptului de folosință gratuită deținut de Asociația umanitara “Evlavie” asupra terenului in suprafața de 2 ha, situat in extravilanul municipiului Turda, str. M. Viteazu, FN și înscris in CF nr. 15466, a mun. Turda. Iată ce solicită petentul instanței de judecată: ”vă rog să rețineți că acțiunea asociației umanitare “EVLAVIE” este îndreptățită și întemeiată pentru că prin actul administrativ enunțat s-a cauzat o gravă atingere la adresa drepturilor și libertăților fundamentale atât a celor aproape 500 de persoane de pe raza mun. Turda cu afecțiuni neuropsihice cât și a aparținătorilor lor. Persoane care la fel fac parte din rândul cetățenilor comunității mun. Turda și drept urmare ar trebui să se bucure de aceeași importanță și de aceleași drepturi.

 În loc de concluzie

 Oamenii care sunt subiectul articolului de față au făcut mari eforturi pentru găsirea unor soluții de finanțare pentru realizare visului lor. Pe cheltuială proprie au întocmit actele și au susținut enorma corespondență, au întocmit și proiectul imobilului pe care doresc să-l construiască. Din păcate, se pare că omenia a murit și de aceea Dumnezeu s-ar putea să se fi grăbit când a rostit legământul de după potop, dăruindu-ne totodată curcubeul.

Însă cei de la ”Evlavie” nu se vor da bătuți. Proiectul lor ar avea nevoie de circa două milioane de euro pentru a prinde viață. O sumă imensă pentru acești oameni însă una destul de mică pentru organisme de stat sau europene, ba chiar și pentru unele fundații umanitare din lume. Dacă măcar cineva i-ar pune în legătură cu o astfel de organizație, ar însemna că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Ioan I. Maier susține că va continua demersurile și lupta cu inflexibilele autorități, fiind convins că se zbate pentru o cauză nobilă iar succesul nu poate să mai întârzie foarte mult.

El face un apel la solidaritate pe care îl lansează familiilor din Turda, Câmpia Turzii și împrejurimi care au membri cu handicap neuropsihic să-l contacteze pentru a-şi uni eforturile în scopul de a provoca “o schimbare fundamentală de atitudine a autorităţilor, vizavi de problematica persoanelor cu handicap neuro-psihic”.

Persoanele care doresc să răspundă apelului la solidaritate îl pot contacta pe Ioan Maier, preşedintele asociaţiei umanitare “Evlavie”, la numerele de telefon 0364-402063 sau 0751-303551 şi pot trimite mesaje prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .