Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Primăria Municipiului Turda își dorește să îmbunătățească considerabil aspectul orașului prin valorificarea spațiilor verzi. În acest sens, Consiliul Local a aprobat proiectul de hotărâre inițiat de primarul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, privind colaborarea cu diverși agenți economici pentru amenajarea spațiilor verzi.

 “Obiectul proiectului de hotărâre supus dezbaterii Consiliului Local al Municipiului Turda privește aprobarea modelului protocolului de colaborare încheiat între municipalitate şi agenţii economici/instituţii în vederea punerii în aplicare a proiectului „Adoptă un spaţiu verde!” Acest proiect are la bază intenția municipalității turdene de a colabora cu diverși agenți economici/instituții  pentru ca spațiile verzi din intravilanul municipiului Turda să corespundă standardelor de peisagistică urbană europeană.

Proiectul „Adoptă un spațiu verde!" presupune „adoptarea" unui rondou sau spațiu verde, aflat pe domeniul public din intravilanul municipiului Turda de către agenții economici/institutiile  interesate  care, prin proiectarea creativă și implicarea financiară, ar putea adăuga un plus de valoare acestor spații, în schimbul unei recunoașteri publice, uniforme și transparente, respectiv prin amplasarea unei plăcuțe cu un mesaj de mulțumire pentru agentul economic/instituția care a „adoptat" un spațiu verde în cadrul acestui proiect.

Pentru buna desfășurare a proiectului, propunem semnarea unui Protocol de colaborare  între Municipiul Turda și agenții economici/institutii privind implicarea acestora în proiectul „Adoptă un spațiu verde!" al Municipiului Turda, proiect de conservare a zonelor verzi din municipiu, fără a altera caracterul de folosință generală și destinația de zonă verde a terenului și fără a solicita plata lucrărilor executate, agenții economici/institutiile primind în schimb dreptul de amplasare, pe terenul care face obiectul protocolului de colaborare, a unor panouri.” – Cristian Octavian Matei, primarul municipiului Turda.

De asemenea, procesul de toaletare a arborilor este in plină desfășurare. Până în acest moment în municipiul Turda s-au efectuat acțiuni de toaletare pe arterele principale ale orașului, urmând ca în perioada următoare să se acționeze în zonele limitrofe și între blocuri. Lucrările sunt realizate de firma SC PRIVAL ECOLOGIC SERVIS SRL.

Acțiunile constau în curățarea arborilor, evitându-se doborârea lor pentru protejarea mediului, acest lucru fiind necesar doar dacă arborii prezintă pericol pentru oameni sau imobile. Asociațiile de proprietari pot solicita primăriei toaletarea arborilor de pe spațiile verzi arondate acestora, prin Direcția Tehnică a primăriei, iar lucrările se efectuează în baza cererilor întocmite de către reprezentanții asociațiilor de locatari.

 

Biroul de presă,

Primăria Municipiului Turda.