Poliția Locală i-a legitimat și, apoi, le-a luat declarații celor care sapă în zona cimitirelor de dincoace și de dincolo de calea ferată, la periferia municipiului Turda. Acțiunea a fost ordonată de primarul Cristian Matei, care a și fost în teren, alături de polițiștii locali, pentru a constata situația de acolo.
„Am fost din nou în zona săpăturilor de lângă cimitire. Am aflat foarte multe, am vorbit cu cei care lucrează acolo, am aflat fiecare săpătură de ce firmă este făcută, dacă există avize de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale pentru săpături... Am cerut să mi se aducă documentație pentru fiecare săpătură. Mi s-a explicat că terenul care a fost excavat până în apropierea cimitirului a fost al unui cetățean din Turda, terenul fiind cumpărat de firma respectivă de la acesta. Mi s-a spus că s-a discutat și cu preotul paroh de care aparține acel cimitir și că s-a convenit să se sape în acea manieră. Le-am explicat că mi se pare foarte mică distanța de la ultimele morminte, pentru ca aceste morminte să nu cumva să se surpe. Mi-au dat asigurări că, oricum, dânșii doresc să se conformeze planului inițial de exploatare a balastului, care presupune, în final, umplerea cu pământ din altă parte, pentru realizarea, acolo, de teren agricol, așa cum fusese inițial. Au și început transport de pământ, încercând să consolideze acel versant al gropii, dinspre cimitir”, relatează primarul Cristian Matei.
Desigur că experiența altor exploatări de același fel, făcute de firmele cam acelorași „băieți deștepți”, ne spune că gropile odată executate rămân așa, transformându-se în lacuri, după ce apa din pânza freatică și ploile duc la acumularea apei. Cel mai probabil, cei care exploatează balastul au transportat câteva camioane de pământ, pe o singură latură a gropii, cea de către cimitirul aparținând Parohiei Ortodoxe Oprișani I, doar pentru a contracara riscul prăbușirii mormintelor în groapa făcută de utilajele lor. Nu cunoaștem nicio fostă exploatare de balast care să fi fost umplută, la loc, cu pământ și redată circuitului agricol, așa cum cere legislația din România. Modul de lucru al acestui gen de firme este de tipul „sapă-transportă balastul-uită”, după care se mută într-o nouă locație. De ce ar fi de această dată altfel, dacă nu vor fi obligați, pe căi neștiute, de reprezentanții statului de drept.
Primarul Matei a prezentat presei inclusiv imagini filmate cu camioane care depun pământ în groapa excavată.
„Am inspectat toate excavările, sunt suprafețe cumpărate de 22 de hectare, de 30 de hectare, de 50 de hectare cumpărate, atât dincoace cât și dincolo de linii. Domnul Bolog, care se ocupă de aceste cazuri, de la Poliția Locală, a primit documente de la cei care lucrează acolo, urmează să le studieze, să vedem dacă sunt conforme. Poliția Locală, opt polițiști de acolo, au luat declarații de la toți muncitorii care lucrează acolo, am și o informare în acest sens. (...) Cum spuneam, se verifică documentele și o să vedem despre ce e vorba, iar dacă se constată lipsa unor documente le vom cere și pe acestea firmelor care excavează până ne vom face o imagine exactă asupra a ce este acolo, moment la care vă vom informa cu exactitate asupra acestor lucruri”, a promis Cristian Matei.
Iată conținutul raportului Poliției Locale: „S-a procedat la verificarea respectării normelor legale în vigoare privind aplicarea măsurilor complementare de sistare a lucrărilor de excavare și extragere a balastului în zona cartierului Primăverii din municipiul Turda. S-a constatat la mai multe puncte de lucru că lucrările continuă, nerespectându-se măsura complementară de sistare a acestora și, bineînțeles, măsura de conformare la activitatea de exploatare balast”.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.