Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, instituție de interes public aflată în subordinea Consiliului Județean, va desfășura, în perioada septembrie – noiembrie 2017, campania de promovare a serviciilor sociale sub sloganul „Împreună în comunitate”. Scopul acestei manifestări este acela al identificării nevoilor și rezolvării cu celeritate a problemelor beneficiarilor prin oferirea de servicii de calitate.
În acest sens, se vor realiza întâlniri de lucru în teren la toate primăriile din județul Cluj, conferințe, dezbateri pe diferite teme de interes adresate specialiștilor în asistența socială, precum și evenimente de tipul „Ziua Porților deschise” în instituțiile de asistență socială pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități.
Reamintim faptul că misiunea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj este de a asigura, la nivel județean, aplicarea politicilor și strategiilor în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și a oricăror persoane aflate în nevoie.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.