Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a anunțat faptul că forul administrativ județean va organiza, în perioada imediat următoare, ceremonia publică de premiere în bani a elevilor din județ care au obținut media 10,00 la examenul de Bacalaureat din acest an. Scopul acestui demers este acela de a recompensa, în acest fel, rezultatele excepționale ale absolvenților clujeni de nota 10, evenimentul urmând a avea loc la sediul Consiliului Județean, la o dată ce va fi anunțată ulterior.
Alături de diplomele de excelență oferite în semn de apreciere, tinerii care au promovat cu nota 10,00 probele susținute în cadrul examenului de Bacalaureat, cât și cei care, eventual, vor obține acest rezultat la finalul perioadei de contestații, în urma reevaluării lucrărilor, vor primi și o sumă de bani oferită de Consiliul Județean Cluj.
„Decizia de a recompensa excelența în educație e una pe care o consider mai mult decât necesară și firească. Îi felicit, în numele Consiliului Județean, pe acești absolvenți de excepție care au obținut nota 10 dar și pe toți cei care, prin implicarea și efortul lor, au făcut, din nou, ca județul Cluj să se situeze pe locul I la nivel național în ceea ce privește procentul de promovare. Îi felicit, deci, și le mulțumesc tuturor, elevi, profesori, părinți, cei care au făcut posibilă această nouă reușită cu adevărat remarcabilă”, a declarat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Reamintim în acest context faptul că forul administrativ județean va premia în bani și elevii clujeni care au obținut media 10,00 la Evaluarea Națională din acest an.
Biroul de presă
5 iulie 2018
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.