23
Sam, Noi
4 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 Consiliul Județean Cluj a depus, în vederea finanțării de către Uniunea Europeană, proiectul vizând dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, unitate medicală aflată în subordinea forului administrativ județean. Investiția vizează dotarea spitalului cu aparatură medicală de înaltă performanță, în vederea creșterii calității actului medical precum și pentru asigurarea unui diagnostic și a unui tratament de înaltă calitate, în beneficiul tuturor pacienților.

            „Ceea ce urmărim este să continuăm seria investițiilor în infrastructura sanitară, pentru a asigura un confort sporit tuturor celor spitalizați, dar și în achiziția de aparatură medicală de ultimă generație, necesară efectuării celor mai complexe investigații și tratamente. În final, ne dorim ca prin intermediul fondurilor europene nerambursabile să contribuim la creșterea calității actului medical”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Prin intermediul proiectului, cu o valoare totală de 12.045.428,03 lei, din care nu mai puțin de 10.486.735 lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă solicitată, Consiliul Județean Cluj intenționează achiziționarea de echipamente de performanță sporită pentru dezvoltarea și diversificarea activității serviciilor de radiologie și imagistică medicală, precum și a echipamentelor chirurgicale necesare pentru dotarea Centrului Integrat de Chirurgie Avansată Minim Invazivă - CICAMI. Totodată, se vor mai achiziționa o trusă de endoscopie cu rezoluție înaltă și tehnici de evaluare cromo-endoscopică, o mașină automată de spălat și dezinfectat endoscoape pentru dotarea Laboratorului de endoscopie, precum și echipamente de electroterapie și laserterapie de generație nouă în Laboratorul de recuperare medicală fizică și balneologie.

Reamintim în acest context faptul că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca este structurat pe două activități principale ale sistemului de sănătate, respectiv activitate spitalicească și cea ambulatorie. Activitatea spitalicească este asigurată în special în unitatea principală situată pe str. Iuliu Moldovan, nr. 23, unde se înregistrează anual circa 7.000 de cazuri de spitalizare continuă și aproximativ 15.000 de cazuri de spitalizări de zi specifice patologiei bolilor infecțioase. În ceea ce privește activitatea ambulatorie, aceasta se desfășoară în special în cadrul Ambulatoriului Integrat situat pe str. Moților, la nr. 19, unde se oferă servicii ambulatorii și de spitalizare de zi pentru 24 de specialități clinice adulți și 11 specialități clinice copii. Anual, se efectuează între 170.000 și 200.000 de consultații medicale de specialitate și cca. 15.000 de servicii medicale de spitalizări de zi.

 

Biroul de presă

3 octombrie 2018

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh