Consiliul Județean Cluj informează locuitorii din zonă, participanții la trafic, turiştii şi iubitorii sporturilor de iarnă în legătură cu faptul că pe sectorul de drum ce leagă Stațiunea Muntele Băişorii de pârtia de schi Buscat, situat pe drumul judeţean 107R, au demarat şi se află în plină derulare lucrări de montare de parapeţi metalici deformabili, în vederea asigurării unei circulaţii în condiţii de deplină siguranţă.
„Este o nouă investiție menită să sporească siguranța circulației pe acest drum județean, pe care o vom finaliza în câteva zile, acum, când sezonul sporturilor de iarnă este așteptat să debuteze în zonă. De altfel, am tratat investițiile la acest drum ca pe o componentă strategică, având în vedere rolul pe care acesta îl are în ceea ce privește dezvoltarea întregii zone cu un potențial turistic atât de ridicat”, a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Sectorul de drum vizat de aceste lucrări are o lungime de peste 3 kilometri, de la kilometrul 47+350 până la kilometrul 50+400, iar lungimea însumată a parapeţilor metalici deformabili este de 569 de metri liniari. Aceştia sunt montaţi pe sectoarele de drum unde situaţia o impune, respectiv curbe deosebit de periculoase sau zone unde diferenţele de nivel dintre partea carosabilă şi părţile adiacente este mai mare de 2 metri.
Reamintim în acest context faptul că, în cursul lunii octombrie, Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare în două straturi derulate pe acest sector de drum. Anterior lucrărilor de asfaltare a fost necesară montarea a 9 podeţe, profilarea şi lărgirea platformei de drum, precum şi realizarea de fundaţii adâncite pe mai multe sectoare de drum. De asemenea, în vederea aşternerii celor două straturi de asfalt, respectiv binder şi strat de uzură, au fost executate lucrări constând în aşternerea unui strat de balast şi a unuia de piatră spartă.
Biroul de presă
6 decembrie 2018
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.