20
Sam, Apr
20 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

După mai multe anunțuri să se asfaltează, că se reabilitează, după întreruperi și reluări a activității de modernizare a DJ 103 G, care face legătura între Săndulești și Cheile Turzii, ba chiar și satul Cheia (com. Mihai Viteazu), iată că autoritățile județene anunță, în sfârșit, finalizarea asfaltării acestui drum. Mai rămâne să fie trasat cum se cuvine și să fie montate indicatoare rutiere, pentru ca lucrarea să fie, cu adevărat, finalizată.

Acest drum reprezintă o scurtătură pentru turiștii care vin dinspre Cluj-Napoca la Cheile Turzii, și care doresc evitatea aglomerației din trafic, caracteristică municipiului Turda, pe care ar trebui să-l străbată de la un capăt la altul, în drumul lor spre frumosul obiectiv turistic.

Iată comunicatul de presă trimis, pe marginea acestui subiect, de Biroul de presă al COnsiliului Județean: „Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare derulate pe drumul județean 103G Săndulești – (DJ 103I) Cheile Turzii. Acestea au vizat tronsonul în lungime de aproape 4 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 31+320 și 35+230.  Alin Tișe, președintele Consiliului Județean asfaltare drum cheia sandulestiCluj: „Finalizarea asfaltării acestui tronson va contribui semnificativ la punerea în valoare a potențialului turistic, extrem de ridicat, al întregii zone. Drumul județean 103G asigură un acces rapid și facil la DN1, pe direcția Turda, la DJ 103I spre Rezervația Naturală Cheile Turzii şi la DJ 107L spre lacurile de pescuit sportiv de la Ciurila”.  În cursul anului precedent, Consiliul Județean Cluj a executat pe acest drum lucrări de reprofilare cu adaos de piatră spartă, cu cilindrare, de așternere a stratului de balast stabilizat, ca etapă premergătoare așternerii de covor asfaltic, și de asfaltare a două sectoare.  În aceste condiții, au fost, acum, finalizate lucrările de așternere a stratului de balast stabilizat, respectiv cele de așternere a covorului asfaltic pe sectorul de drum rămas.  Lucrările de întreținere executate pe acest drum județean mai prevăd completarea acostamentelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea podețelor, montarea de parapeți metalici acolo unde situația impune acest lucru, tăierea lăstărișului din vecinătatea căii de rulare, precum și lucrări de marcaje rutiere, după finalizarea asfaltării acestui sector de drum”, se arată în comunicatul citat.

 

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh