20
Sam, Apr
19 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic, a iubitorilor de munte şi a locuitorilor din zonă faptul că, în cadrul lucrărilor de întreținere desfășurate pe drumul județean 107T Mărişel – Măguri Răcătău – Măguri, a fost finalizată drum judeteanasfaltarea sectorului Mărişel – Măguri Răcătău. Acesta are o lungime de 6,165 kilometri, de la km 5+435 la km 11+600.

În prealabil, au fost executate lucrări constând în reprofilarea drumului cu cilindrare și adaos de piatră, șanțuri, lucrări la podețe, tăierea vegetației și a lăstărișului din apropierea căii de rulare, așternerea de strat de piatră cu cilindrare, aşternere de strat de balast stabilizat, precum și alte lucrări pregătitoare în vederea asfaltării.

Pentru completa finalizare a lucrărilor urmează a mai fi executate o serie de operațiuni constând în realizarea de acostamente, montarea de parapeți metalici în zonele unde situația o impune, precum și  marcaje și semnalizare rutieră.

Reamintim, în acest context, faptul că în cursul lunii mai a fost asfaltat sectorul de drum Măguri Răcătău – Măguri în lungime de 4,53 kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 16+800 și 21+330.

În ceea ce privește sectoarele cuprinse între km 1+000 și km 5+435, respectiv între km 11+600 și km 16+800, acestea au fost asfaltate în cursul anilor trecuți, cu precădere în cursul anului 2019.

 

Biroul de presă

8 iulie 2020

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh