Consiliul Județean Cluj a demarat pe drumul județean 150, pe sectorul Viișoara – Ceanu Mare – Frata, lucrări de întreținere care se vor finaliza cu așternerea de covor asfaltic, pe sectoare.
Lucrările de întreținere vizează, în ansamblu, un tronson în lungime de peste 21 de kilometri, de la km 5+360 la km 26+375. În ceea ce privește lucrările de asfaltare, acestea au demarat și se află în plină derulare pe un prim tronson în lungime de 6 kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 5+360 și 11+360. Urmează ca, ulterior, să fie asfaltate și restul sectoarelor de drum rămase, cu scopul de a se face joncțiunea cu sectorul de drum DN 16 (Mociu) – Frata asfaltat în totalitate în cursul anului trecut.
Investiția pe acest drum va cuprinde, de asemenea, plombări, burdușiri, aducerea la profil a acostamentelor, completarea de acostamente, curățarea șanturilor, rigolelor și a podețelor.
Biroul de presă
27 iulie 2020
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.