23
Sam, Noi
4 New Articles

Administrație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care va fi dezbătut în cadrul ședinței ordinare de joi, 30 iulie 2020 și care vizează modificarea listei de echipamente medicale ce vor intra în dotarea Ambulatoriului dotari spital urgenta clujSpitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat de forul administrativ județean.

Astfel, în urma reevaluării nevoilor ambulatoriului, s-a apreciat că este oportună renunțarea la trei tipuri de echipamente care nu sunt de primă necesitate în contextul actual – un angiograf monoplan cu stație grafică cu posturi multiple, șase roboți pentru inscripționarea imaginilor pe CD/DVD și o lampă scialitică cu prindere în tavan. În locul acestora vor fi achiziționate 11 tipuri de aparaturi medicale strict necesare în perioada următoare pentru a face față, în special, crizei COVID-19 și a asigura buna desfășurare a actului medical din cadrul ambulatoriului unității spitalicești.

 

                                                                      *   *   *

 

            Cele 55 de noi echipamente introduse pe lista aparatelor medicale ce vor fi achiziționate pentru Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj sunt:

  • un aparat de monitorizare noninvazivă prin bioimpedanță toracică;
  • un ecograf pentru ginecologie;
  • o masă de consultații;
  • o lampă pentru consultații;
  • un electrocauter cu trusă de laparoscopie;
  • o trusă cu instrumente ginecologice;
  • un colposcop;
  • 12 bucăți de troliu mobil mare;
  • 12 bucăți de troliu mobil mic;
  • 12 sisteme modulare duble,
  • precum și 12 sisteme de depozitare materiale sanitare cu un turn și extensie.

Reamintim, în acest context, faptul că, valoarea totală a proiectului este de 13.182.344,01 lei. Acesta a fost depus spre finanțare de către Consiliul Județean Cluj și a fost declarat câștigător în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

 

Biroul de presă

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh