COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ CLUJ, al cărui președinte este prefectul Mircea Abrudean, a luat luni, 5 octombrie, mai multe hotărâri privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS Cov2. Una dintre acestea, se referă special la municipiile Dej și Gherla, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depășit pragurile de 1,5/1.000 locuitori (1,66 Dej și 1,57 Gherla). O astfel de hotărâre ar putea fi luată și referitor la alte Unități Administrativ Teritoriale, inclusiv Turda și/sau Câmpia TUrzii, dacă incidența cumulată a cazurilor de infectare cu coronavirus, pe 14 zile, ar depăși 1,5 la mia de locuitori.
Iată textul hotărârii:
„
INSTITUȚIA PREFECTULUI
JUDEȚUL CLUJ
COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ CLUJ
HOTĂRÂREA NR. 43 din 05 OCTOMBRIE 2020
privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS Cov2, pe raza municipiilor Dej și Gherla, județul Cluj
Având în vedere:
> situația comunicată de Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj privind rata incidenței cumulativă Covid 19 la 1000 de locuitori, pentru U.A.T.-urile din județul Cluj, pentru perioada 20.09.2020-03.10.2020, înregistrată la Instituția Prefectului-Județul Cluj cu nr. 11903/05.10.2020
În conformitate cu prevederile:
Hotărârii de Guvern nr. 782 din 14 septembrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de
COVID-19•,
> Hotărârea nr. 729 din 31 august 2020 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
> Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr.43/2020 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sanătății
> Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID- 19;
> Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;
> O.U.G. nr. 21/2004 privind sistemul național de management al situațiilor de urgență, cu modificările și completările ulterioare;
> H.G.R. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;
În temeiul drepturilor conferite de Hotărârea Guvernului nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului—cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență.
Ținând seama de Regulamentul de organizare și funcționare al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, aprobat prin Ordinul Prefectului Județului Cluj nr. 336/10.08.2017, completat prin Ordinul Prefectului Județului Cluj nr. 148/2020 și Ordinul Prefectului Județului Cluj nr.202/2020
COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ CLUJ reunit în ședință extraordinară în data de 05 octombrie 2020
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Având în vedere incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile din municipiile Dej și Gherla, județul Cluj, unde au fost depășite pragurile de 1,5/1.000 locuitori (1,66 Dej și 1,57 Gherla), se dispun începând cu data de 06.10.2020, până la data atingerii unei rate de incidență mai mică sau egală cu 1,5/1.000 locuitori, pe raza celor doua municipii, următoarele măsuri:
- suspendarea activității cu publicul, a tuturor operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor.
- suspendarea activității restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienții cazați în hotel.
- suspendarea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc
Art. 2. Pentru operatorii prevăzuți la art. 1 lit.a și b din prezenta hotărâre, se permit prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
Art. 3. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.
Art. 4. Cu comunicarea dispozițiilor prezentei hotărâri se încredințează Secretariatul tehnic permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, asigurat de Centrul operațional din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj.”
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.