Locuitorii județului Cluj, care au încercat să se programeze pe platforma națională pentru vaccinarea din etapa a II-a au întâmpinat mai multe dificultăți. Unii nu au reușit să se programeze după ore întregi de insistență.
Subprefectul județului Cluj, Irina Munteanu, a explicat: „Este vorba despre probleme tehnice și nesincronizări în platforma de la nivel central. S-a solicitat actualizarea încontinuu, începând de joi, astfel încât centrele stabilite la nivelul județului să fie introduse în platforma de programări și activate corect. În momentul în care s a transmis informația cu privire la limitarea ca și număr de doze de vaccin în această fază, s-a optat pentru cele 10 centre cu 12 fluxuri pe care le-am și comunicat. La fel s-au comunicat la București și s-a insistat pe acest aspect de introducere a acestora în RENV și activare în platformă. Au apărut însă neconcordanțe pe care le-am sesizat încontinuu. În aceasta dimineață s-au adus la zi și sunt active și funcționează. De la nivel local am putut doar constata aspectele și solicita insistent și continuu ca situația să fie clarificată. Au apărut la un moment dat ori alte adrese, ori foarte puține, ori altele decât cele pe care noi le-am transmis”,a arătat subprefectul clujean Irina Munteanu.
Autoritățile județene susțin că. la această ora, platforma funcționează și pentru clujeni.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.