Vorba lui Boc: “Să punem capăt acestui dezmăţ pe bani publici”

Nu-mi place să discut despre modul de a conduce un club de fotbal. Îmi place acest sport atât de mult cât îi place unui bărbat normal, care a îndrăgit sportul rege practicându-l cu prietenii pe terenurile din altă epocă. Acest sport însă a ajuns să fie atât de murdărit de stilul nostru românesc de a trata realităţile zilei de azi şi de a le transforma, prin şmecherii care nu ne fac cinste, în tot felul de acţiuni ilicite. De la Sechelariu de altădată, la valizatul Becali din aceste zile, bineînţeles angrenând oameni de la multe cluburi mici, mijlocii sau mari. 
În urma articolului pe care l-am scris săptămâna  trecută am observat tot felul de reacţii negative din partea celor care gestionează activitatea fotbalistică a municipiului Turda. Adică am deranjat.

Cine sunt eu să îmi bag nasul în iţele fotbalului de la noi, în care noi turdenii băgăm, fără să vrem, zeci de miliarde de lei anual? Cheltuim aceşti bani pentru nişte oficiali ai clubului de care nu avem nevoie, pentru nişte fotbalişti care nici măcar nu sunt din Turda şi pe care îi plătim regeşte, atunci când le dăm banii din contracte, cu mare, uneori foarte mare întârziere. Dar se pare că le convine şi aşa, din moment ce rămân aici şi nu pleacă la alte formaţii înseamnă că altele sunt chiar mai puţin ge-neroase.
Pentru că, în prezent, fotbalul turdean se rezumă la echipa de liga a doua FC Arieşul. Meritul pentru faptul că această echipă a ajuns în liga a doua îl au preşedintele Dorel Corpodean, care a reuşit această performanţă în vremea când făcea o echipă cu prietenul său de o viaţă, Tudor Ştefănie. Ei doi, secondaţi de unii oameni inimoşi de la echipă, dar – fapt pe care toţi aceştia îl uită – turdenii au fost cei care au dat banii. Echipa s-a destrămat, prietenia s-a stins şi ea, dar FC Arieşul continuă să „mănânce” zeci de miliarde anual din banii noştri, ai plătitorilor de taxe şi impozite de la Turda. Zeci de mii de turdeni plătesc impozite şi taxe iar mulţi dintre aceştia ar prefera ca fii lor să aibă la dispoziţie un bazin de înot, două- trei patinoare, piste de biciclete sau role ba chiar o sală de sport unde să se poată dezvolta şi alte sporturi decât fotbalul. La stadion merg, în zi de mare derby, undeva în jurul a 800 de turdeni. Zeci de mii, stau acasă, nu merg să susţină echipa şi, prin urmare, nu vor nici să aloce zeci de miliarde cu care s-ar putea asfalta strada lor şi a altor mii de turdeni. 
Am observat că oamenii vorbesc peste  tot despre aceste sume ridicol de mari alocate FC Arieşul, gaura neagră a sportului turdean, dar se tem să o spună „la lumina zilei”, celor care conduc destinele urbei. Majoritatea colegilor mei din presă tac, sprijinind parcă tacit, această proliferaţie a leuţilor cheltuiţi la stadion, din banul public. 
În timp ce banii aceia ar putea fi folosiţi mult mai bine ridicând toate celelalte ramuri sportive care primesc doar firmituri de la bugetul local. Sau transformând spitalul oraşului unde, mai devreme sau mai târziu, mai des sau arar, ajungem cu toţii. Şi pentru asta nu ar trebui să ucidem fotbalul de la clubul fanion al oraşului. Ar exista două soluţii pe care, nu ştim din ce cauză, cei care conduc destinele FC Arieşul continuă să nu le pună în aplicare. Una dintre soluţii ar fi privatizarea clubului. Dacă acest club ar vinde acţiunile deţinute de Consiliul Local Turda şi s-ar găsi agenţi economici care să plătească reclamă echipei de liga secundă nu ar mai avea nici o problemă. Soluţia pe care o găsise Tudor Ştefănie de a salva CS Mechel Câmpia Turzii prin fuzionarea cu clubul turdean era numai pe jumătate bună. Într-adevăr, cheltuielile se înjumătăţeau dar se trăgea după noi şi Consiliul Local Câmpia Turzii care ar fi trebuit să contribuie cu sume pe care nu şi le permite. Loturile celor două echipe ar fi trebuit să fie transformate într-un hibrid, ca să nu spun mutant. Iar aici se isca din nou vechea poveste cu impresarii care fac presiuni ca „ăla” să fie titular, pentru că este clientul lui, în detrimentul celuilalt, pe care antrenorul îl preferă datorită calităţilor sale. Conform spuselor unora dintre apropiaţii fotbaliştilor, ingerinţa impresarilor şi a „pilelor” acestora este încă, destul de pregnantă, anormală pentru o echipă de acest nivel, mic, din Europa.
O altă soluţie, dacă nu se doreşte să se piardă total, controlul asupra unei echipe în care mnicipalitatea a băgat bani, mulţi bani, se poate scoate la vânzare doar 50 % din acţiunile echipei. Dar cineva trebuie să facă actele necesare, să urmeze demersurile impuse de legile care guvernează fotbalul european şi, deci, şi cel românesc, numai că nu o face. Există tot felul de funcţii în conducerea echipei, una mai bine plătită decât cealaltă. Nimeni de acolo nu face ceea ce ar trebui pentru salvarea echipei de fotbal. Decât să cheltuim sume imense de bani pentru a lupta întru evitarea retrogradării din liga secundă, mai bine să retrogradăm, cu bani puţini, să facem o echipă de turdeni, şi să urcăm din nou, în liga a doua, când clubul va fi privat şi cu susţinători financiari puternici.
Ar fi cazul ca autorităţile să înceteze să mai spună că aceste zeci de miliarde se dau pentru ca sute de copii să joace fotbal, la echipele de pitici şi juniori, pentru că nu este adevărat. Părinţii acelor copii le cumpără echipamente odraslelor din banii lor, tot din banii lor le spală hainele şi le asigură hrana şi vitaminele pentru susţinerea efortului sportiv, ba le mai plătesc şi eventualele deplasări. Iar antrenorii acestor micuţi nu au mai văzut cum arată banii de salariu de câteva luni iar, în viitor, cine ştie când o să mai vadă vreun bănuţ. Pentru că banii mulţi merg în salarii enorme către oficialii clubului, merg în plata fotbaliştilor care au ştiut să vină cu un contract „beton”, în care simpla sa intrare în teren să coste clubul turdean sute de euro, etc. Să nu uităm, încă o dată, rolul impresarilor, care primesc comisioane în funcţie de beneficiile pe care le negociază pentru clienţii lor, fotbaliştii pe care noi îi plătim, exclusiv de la bugetul local, exclusiv din banii fiecărui contribuabil turdean.
Eu zic să-l chemăm pe Corpodean înapoi. Va şti el să rezolve ecuaţia fotbalului turdean. Şi să-l plătim în funcţie de câţi bani aduce pentru fotbal, din sectorul afacerilor private. Iar cu banii pe care îi economisim să le facem turdenilor o piscină care să colcăie de copii robuşti şi sănătoşi, care să nu se accidenteze în iarba sportului rege. Atunci vom merge din nou, cu plăcere, la meciurile echipei fanion a oraşului. Totul va fi o sărbătoare.