24
Mie, Apr
6 New Articles

Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În perioada 7-9 februarie 2020 la CREIC (Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative) Cluj-Napoca s-a desfăşurat competiţia regională de robotică, având ca principal organizator binecunoscuta organizaţie „Naţie prin Educaţie”.cnmv turda

S-au prezentat la concurs 43 de echipe din Centrul şi Nord-Vestul ţării, reprezentând licee şi colegii de renume, fiind invitată chiar şi o echipă din Istanbul, Turcia. Cele trei zile ale concursului arată complexitatea acestuia, fiecărei zile fiindu-i alocate anumite activităţi, pe baza unui program competiţional foarte riguros. Astfel, în prima zi, după amenajarea standului,  echipele au trecut prin etapele de Check-in, Judging, Robot Inspection şi Field Inspection, fiind analizat nu doar robotul (caracteristici fizice, design, conexiuni, autonomie etc.), ci şi echipa care l-a construit şi a realizat Engineering Notebook (un fel de jurnal al tuturor activităţilor, de la atragerea de fonduri, până la secvenţe din realizarea robotului şi organizarea de competiţii demonstrative). Ziua a doua a fost dedicată în întregime meciurilor, contând în clasament atât evoluţia robotului, cât şi a alianţei din care face parte echipa.

Trebuie precizat că un meci este mult mai mult decât o competiţie inginerească, unde contează cât de bună este arhitectura hardware şi software a roboţilor, cât de mobili şi de robuşti sunt construiţi, ci şi un joc complex de strategie unde este important să-ţi cunoşti atât punctele tari, cât şi pe cele slabe şi să poţi stabili rapid parteneriate solide. Ziua a treia a fost încărcată de adrenalină, fiind ziua meciurilor decisive, a semifinalelor şi a finalei. Cu un robot foarte bine construit, rezultatul unei jumătăţi de an de muncă plină de pasiune şi cu o strategie inteligentă, echipa CyberPunk Robotics de la Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” Turda a reuşit să ajungă căpitan de alianță în rundele eliminatorii. Împreună cu echipele GDV de la Liceul Teoretic „Pavel Dan” Câmpia Turzii și Essentza Revolution de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, au reușit să câştige această competiţie extrem de dificilă şi să se califice la etapa naţională ce se va desfăşura tot la Cluj-Napoca la finalul lunii martie.

Trebuie felicitată întreaga echipă, compusă din: Lişcan Rareş, Cristea Aida, Botezan Maier Laura, Gaiţă-Copil Ioana, Furdui Alexia, Moldovan Alexandru, Şpan Răzvan, Bodea Davina, Leaş Alexandru, Suciu Andrei, Suciu Stelian, Miclăuș Tudor, Bercea Denisa, Trifan Răzvan, Roşa David, Budugan Andrei, Pintea Ilinca, Găzdac Alexandru, Mic Alexandru. Mentorii echipei sunt dr. Harison Cristea şi prof. dr. Dumitru Georgescu. Le mulţumim tuturor acelora care au făcut posibilă această performanţă: părinţi, profesori, comunitatea locală şi, nu în ultimul rând, firmelor care au investit în aceşti copii minunaţi: Catalyst, Salina Turda S. A., Utilben, Macromex, L. G. Trans, Ratiu Democracy Center, Carasco, Compania de Apă Arieş S. A., Sarea’n Bucate, Rusalca, BOA Print.

 

Dumitru Georgescu

Director adjunct Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh