POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Un accident grav s-a produs în această dimineață pe drumul DN 1 dintre Turda și Cluj, între Mărtinești și Vâlcele, cu nu mai puțin de trei auto implicate. Din primele cercetări, purtătorul de cuvânt al Poliției accident gravJudețului Cluj spune că un autoturism condus pe sensul de mers Cluj- Napoca - Turda, de un bărbat de 39 de ani din Satu Mare, a  pătruns pe sensul opus si a acroșat un alt autoturism care circula dinspre Turda spre Cluj-Napoca. Autoturismul, condus de un bărbat de 22 de ani din Turda, în urma impactului, a ricoșat pe banda 1, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comuna Frata, jud Cluj. Acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabila și s-a răsturnat pe câmp. Două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD au intervenit ca urmare a ieșirii în afara părții carosabile, pe ruta DN1E60, în jurul orei 8.50. La sosirea pompierilor au fost găsit un autoturism ieșit cca 10 m în afara părții carosabile, iar pasagerii care se aflaseră în autoturism în afara acestuia.

În accident a fost rănită grav o femeie in vârstă de 49 de ani din comuna Frata, jud Cluj, care a suferit fracturi la nivelul membrelor inferioare și se afla în stare gravă în momentul sosirii echipajelor de intervenție. Aceasta a fost preluată urgent de echipajul SMURD de terapie intensivă pentru acordarea asistenței medicale și transportul de urgență la spital.

O femeie de cca 45 de ani a suferit fracturi la nivelul membrelor inferioare și se afla în stare gravă în momentul sosirii echipajelor de intervenție. Aceasta a fost preluată urgent de echipajul SMURD de terapie intensivă pentru acordarea asistenței medicale și transportul de urgență la spital. Au mai fost consultați de echipajele SMURD doi bărbați din autoturismul ieșit în afara părții carosabile, care au refuzat transportul la spital.

Cauza producerii accidentului este posibil să fi fost adormirea la volan a șoferului din Satu Mare.