POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 14 decembrie a.c., în jurul orei 19.10, pe D.N. 1C în localitatea Apahida, judeţul Cluj, a avut loc un accident grav de circulaţie în urma căruia o persoană a fost rănită grav iar două vehicule şi un gard a fost avariate. Un tânăr de 17 ani, din municipiul Bucureşti, a condus un autoturism iar pe fondul efectuării unei manevre de depăşire neregulamentare, în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a lovit accident tanar 17 ani frontal un alt autoturism. Tânărul care conducea a fost rănit grav iar poliţiştii, au constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie de peste 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.