POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au fost alertate, în jurul orei 13.40, ca urmare a unui accident produs, în apropierea localității Gilău, la ieșirea de pe autostrada A3, înspre Cluj-Napoca.accident gilau
Pompierii au găsit la locul solicitării două autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea. Echipajul SMURD a consultat o femeie, în vârstă de cca 70 de ani, și doi bărbați, de cca 73 și 21 de ani, dar și un tânăr de 16 ani, care a fost transportat la spital cu afecțiuni ușoare.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor, având în vedere scurgerile de hidrocarburi, au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri specifice pentru siguranța salvatorilor și a persoanelor implicate în accident.

Poliția rutieră ne informează, din primele cercetări: „un conducător auto de 72 ani din Mediaș, care se deplasa în directia Huedin, a întors neregulamentar de pe acostament, moment în care a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula  regulamentar pe bandă,  din direcția Cluj spre Huedin,  condus de către un tânăr de 20 ani, din comuna Ciurila”.