29
Vi, Noi
2 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au reținut pentru 24 de ore un bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal. furt auto

Ulterior, a fost arestat preventiv. 

În fapt, la data de 2 februarie, a.c., în jurul orei 04.20, bărbatul în vârstă de 33 de ani, din comuna Bonțida, ar fi sustras de pe raza comunei de domiciliu un autovehicul aflat în fața unui magazin, cu motorul pornit. Astfel, s-ar fi deplasat pe DJ161, pe raza comunei, acroșând două autovehicule parcate, provocând pagube materiale.

Ulterior, cel în cauză a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ajungând în afara părții carosabile, unde a abandonat autovehiculul.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, iar la data de 3 februarie a.c. a fost arestat preventiv de către magistrații Judecătoriei Gherla, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh