POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 29 martie a.c., în jurul orei 13.00, politiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au depistat un conducător auto de 45 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, în timp ce se deplasa pe strada Laminoriștilor din municipiu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.beat la volan

 Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de peste 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.