POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 9 aprilie a.c., în baza investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția  6 Poliție, în colaborare cu polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au identificat şi reţinut 2 bărbaţi, în vârstă de 30 și 33 de ani, din municipiul Câmpia Turzii , respectiv comuna Sălicea, județul Cluj, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.arestat 24 de ore

În fapt, în noaptea de 8/9 aprilie, cei doi ar fi pătruns intr-un imobil din municipiul Cluj-Napoca, de unde ar fi sustras aparatură electronică și electrocasnică, cauzând un prejudiciu de 9000 de euro, circa 50% fiind recuperat.

În urma activităţilor desfăşurate de polițiști, cei doi bărbați au fost depistați pe raza municipiului Câmpia Turzii, iar la percheziția efectuată asupra autoturismului cu care s-ar fi deplasat cei doi, au fost găsite bunuri sustrase.

Bărbaţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută  și pedepsită de Codul penal.