POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 18 august a.c. poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier -  Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au acţionat în vederea prevenirii accidentelor de circulaţie produse pe fondul vitezei excesive şi a depăşirilor neregulamentare.radare turda-cluj

 Acţiunea s-a desfăşurat pe DN1 (ce leagă Turda de Cluj), pe tronsonul Feleac – Vâlcele, Varianta Ocolitoare Cluj Est şi pe DN16, pe tronsonul Apahida – Mociu.

 În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat 18 conducători auto care se deplasau cu autovehiculele având o viteză peste limita legală, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional conform OUG195/2002R.

Faţă de 4 dintre aceştia a fost aplicată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h.

 Un alt conducător auto a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce efectua o depăşire neregulamentară, fiindu-I astfel suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.

 Poliţiştii continuă acţiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere!