23
Sam, Noi
4 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

n cursul zilei de ieri, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, alături de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ştefan Cicio Pop” și Inspectoratului de Jandarmi controale masuriJudețean Cluj, precum și de poliţişti locali din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, au acționat pe raza județului în vederea reducerii la minim a riscului de infectare cu virusul Covid-19 și verificării modului de respectare a măsurilor aplicabile în contextul actual al stării de alertă.

În cadrul acțiunii au fost angrenate 491 de forțe, fiind legitimate peste 2.500 de persoane și verificate 118  societăți comerciale.

Totodată, au fost verificate 250 de mijloace de transport persoane cu privire  la respectarea măsurilor impuse în contextul pandemiei de Coronavirus, 152 dintre acestea reprezentând mijloace de transport public în comun.

Nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, a atras aplicarea unui număr de 123 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29.200 de lei.

Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului  judeţ.

 ecomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!

-----------

EXEMPLU:

 Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, împreună cu jandarmi și poliţişti locali, continuă verificările în scopul impunerii respectării măsurilor pentru împiedicarea răspândirii virusului Sars-Cov-2 și responsabilizării populaţiei cu privire la necesitatea respectării acestora.

Totodată, aceștia acționează în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirii infracționalității stradale ..

Astfel, la data de 12 ianuarie a.c., acţiunile desfăşurate au vizat zonele în care se pot crea aglomerări de persoane, respectiv piețe, supermarketuri, parcuri, centre comerciale sau stații destinate mijloacelor de transport public în comun, forţele implicate efectuând verificări în intervalul orar 17.00 - 19.00.

Acţiunile au continuat şi pe timpul nopţii,  în intervalul orar 23.00 - 01.00, fiind instituite filtre rutiere pe principalele artere din municipiu.

 Cu ocazia activităţilor desfăşurate, forţele implicate au legitimat peste 130 de persoane şi au verificat în trafic 81 de autovehicule.

 

Ca urmare a neregulilor constate, au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale, 28 dintre acestea fiind aplicate în conformitate cu Legea 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19.

 

Totodată, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor de circulaţie rutieră, prevăzute de OUG 195/2002 R.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh