În cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au acționat în scopul creșterii gradului de disciplină rutieră, precum și pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de nerespectarea regulilor și marcajelor de prioritate de către pietoni și conducători auto.
Totodată, polițiștii au verificat respectarea măsurilor de protecție stabilite în vederea reducerii riscului de îmbolnăvire cu virusul Covid-19 atât în mijloacele de transport persoane, cât și în stațiile alocate acestora.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale.
Dintre acestea, 35 au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor de circulație pe drumurile publice, în conformitate cu OUG 195/2002 R. Majoritatea sancțiunilor aplicate, respectiv 19 dintre acestea, au vizat nerespectarea limitei legale de viteză de către participanții la trafic.
Astfel, polițiștii rutieri au reținut un permis de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 a impus aplicarea a 5 sancțiuni contravenționale, iar o altă sancțiune a fost aplicată unei persoane pentru nerespectarea normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.