23
Sam, Noi
4 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 14 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Dej au reținut pentru o perioadă de 24 de ore un bărbat de 48 de ani, din municipiul București, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută si pedepsită de Codul penal.dosar inselaciune

 În fapt, în cursul lunii octombrie a anului 2019, un bărbat i-ar fi remis suma de 2350 de euro reprezentând contravaloarea unui autoturism care urma să îi fie livrat de către acesta din străinătate. După primirea sumei, bărbatul ar fi amânat predarea autoturismului, ulterior întrerupând orice altă cale de comunicare.

 Totodată, în luna septembrie a anului 2020, un alt bărbat ar fi achitat suma de 2500 de euro, contravaloarea unui autoturism, ulterior bărbatul de 48 de ani neîndeplinindu-și obligația și întrerupând, de asemenea, orice cale de comunicare.

 În urma activităților de cercetare efectuate, la data de 14 februarie a.c., bărbatul a fost depistat la Vama Nădlac, intenționând să părăsească țara. Acesta a fost preluat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Dej în vederea continuării cercetărilor.

 La data de 15 februarie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de bărbat.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh