POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii clujeni alături de jandarmi și polițiști locali, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.politie jandarmi

 La aceste activităţi au participat peste 450 de efective. 

În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind măsurile pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

 Astfel, au fost verificate peste 100 de societăți comerciale, 151 de locaţii de interes, 115 mijloace de transport în comun, fiind legitimate totodată aproximativ 1560 de persoane.

 Pentru abaterile constatate au fost aplicate în contextul COVID-19, 220 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 43.750 de lei.