La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 17.45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au depistat un tânăr de 29 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiu, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Polițiștii efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
**
La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Turda au depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Băișoara, care se deplasa cu o autoutilitară pe DC102, în interiorul comunei Iara, deși nu deținea permis de conducere.
În urma controlului autoutilitarei, polițiștii au constatat că acesta transporta cantitatea de 3,090 mc de material lemnos, fără a putea prezenta documentele de proveniență.
A fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, materialul lemnos fiind predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Turda.
În cauză se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.